image
Sursa foto: Jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

FOTOREPORTAJ // Uniunea Scriitorilor a premiat cele mai bune cărți ale anului 2020

Uniunea Scriitorilor din Moldova a oferit azi premiile pentru cele mai bune cărți ale anului 2020. Din juriu au făcut parte criticul literar, Nina Corcinschi (președinte), scriitorii Mircea V. Ciobanu, Margareta Curtescu, Nicolae Negru, Maria Pilchin, Vitalie Răileanu și Nicolae Rusu.

Premiul pentru cea mai bună carte de poezie i-a fost oferit scriitorului Grigore Chiperi pentru cartea de poeme „Semințe de betel”, publicată la editura Rocart.

Premiul pentru cartea de proză a fost decernat scriitoarei Lucreția Bârlădeanu, pentru romanul „Misterul din Est”, Editura ARC și scriitorului și jurnalistului Val Butnaru, pentru dilogia „Manuscrisul lui Zograf”, Editura Prut Internațional.

Premiul pentru cartea de critică literară i-a fost oferit poetului și criticului literar, Andrei Țurcanu, pentru cartea „Critice, Arheul Marginii și alte narațiuni”, editura Cartier.

Premiul pentru cartea de eseu - Adrian Ciubotaru, pentru volumul „Idei și fantasme”, Cartier.

Premiul pentru cartea de Publicistică și Memorialistică - Mihai Ștefan Poiată, Nicolae Răileanu, pentru volumul „Scriitorii când nu scriu...”, editura ARC.

Premiul pentru cartea de traduceri - Leo Butnaru , pentru cartea „Internaționalizarea stepelor”, editura TipoMoldova.

Premiul pentru cartea de debut a fost câștigat de Oxana Gherman pentru volumul „Tentația identității”, apărut la editura Univers Educațional și de către Anatol Rurac, pentru cartea „Dublu 57”, editura Epigraf.

Consiliul Uniunii Scriitorilor a decernat în acest an premiul Opera Omnia remarcabilei poete, Marcela Benea.

Premiul de Excelență i-a fost oferit poetei și dramaturgului, Irina Nechit.

Premiul Relații Culturale a fost oferit scriitorilor Vitalie Răileanu, Gheorghe Doni și Liuba Feldsher.

Jurnal.md/Nadejda RoșcovanuJurnal.md/Nadejda Roșcovanu
Jurnal.md/Nadejda RoșcovanuJurnal.md/Nadejda Roșcovanu
Jurnal.md/Nadejda RoșcovanuJurnal.md/Nadejda Roșcovanu
Jurnal.md/Nadejda RoșcovanuJurnal.md/Nadejda Roșcovanu
Jurnal.md/Nadejda RoșcovanuJurnal.md/Nadejda Roșcovanu
ss
ss
ss
ss
ss

Noutăţile partenerilor

comentarii: