image
Sursa foto: unmiss.unmissions.org

Dosarul de corupție de la Primăria Trușeni: Primăriţa şi complicii acesteia, trimişi pe banca acuzaţilor

Procuratura Anticorupție a expediat în instanța de judecată cauza penală de învinuire a primăriţei din Truşeni şi a complicilor acesteia.

Învinuiților li se incriminează săvârşirea infracţiunilor de corupere pasivă, pregătirea de escrocherie săvârşită în proporţii deosebit de mari şi escrocherie săvârşită ca fapt consumat.

Primăriţa din Truşeni şi arhitectul-șef al Primăriei comunei Trușeni sunt învinuiți că, în perioada lunilor iunie-iulie 2021, au pretins şi primit mijloace bănești ce nu li se cuvin, în schimbul urgentării eliberării certificatului de urbanism pentru proiectare.

Acestora li se incriminează faptul pregătirii pentru săvârşirea infracţiunii de escrocherie, manifestată prin ducerea în eroare a unei locuitoare cu vârstă înaintată din comuna Truşeni, în scopul însușirii bunurilor imobile ale acesteia.

Într-un alt caz, aceloraşi figuranţi li se incriminează săvârşirea infracţiunii de escrocherie ca fapt consumat, manifestată prin sustragerea prin înşelăciune a mijloacelor băneşti de pe cardul bancar, ce îi aparţinea aceleiaşi locuitoare cu vârstă înaintată din comuna Truşeni.

Noutăţile partenerilor

comentarii: