image
Sursa foto: Getty Images

De ce a fost respins ventilatorul mecanic la care s-a lucrat 18 ore pe zi şi ce mesaj au primit responsabilii proiectului

Serviciul britanic de sănătate (NHS) a respins un ventilator mecanic "low cost" conceput în comun de echipele de Formula 1 Red Bull şi Renault, pentru a susţine lupta împotriva pandemiei de coronavirus, informează The Independent.

NHS, care a autorizat anterior alte două astfel de ventilatoare produse de echipele de Formula 1 implicate în "Proiectul Pitlane", a stabilit că cel de-al treilea ventilator, denumit BlueSky, nu corespunde exigenţelor.

Pacienţii care suferă de insuficienţă respiratorie legată de coronavirus necesită, conform NHS, să fie ventilate de dispozitive care oferă tipuri de setări ce nu sunt disponibile pe modelul BlueSky.

Astfel, NHS şi-a retras comanda de achiziţionare a aparatelor BlueSky. Totuşi, creatorii modelului au posibilitatea de a aduce modificări prototipului, astfel încât să poată fi omologat.

Red Bull şi Renault au conceput prototipul respectiv în numai trei săptămâni, după ce o mare parte a personalului lor au lucrat la acest proiect până la 18 ore pe zi, informează Agerpres.

Primele rapoarte asupra dispozitivului au fost pozitive şi sutele de angajaţi care au lucrat la acest proiect aşteptau aprobarea NHL. Autorităţile sanitare britanice au estimat, însă, că pacienţii infectaţi cu COVID-19 au nevoie de aparate mai sofisticate decât ceea ce s-a crezut iniţial.

În ciuda dezamăgirii lor, un purtător de cuvânt al Formulei 1 a declarat că echipele implicate în proiectul BlueSky trebuie să fie mândre de eforturile lor. "Responsabilii proiectului BlueSky - Red Bull Racing şi Renault F1 Team - au dat dovadă de un devotament şi o competenţă admirabile pe toată durata proiectului şi trebuie să fie mândri de munca pe care au depus-o", a spus oficialul respectiv, citat de Agerpres.

Marea Britanie se numără pentre ţările grav afectate de pandemia de coronavirus. Până acum au fost înregistarte peste 90.000 de cazuri de infectare cu Sars-CoV-2 şi 12.107 decese.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: