image
Sursa foto: jurnal.md

De la începutul stării de urgență, MAI a aplicat amenzi de 4,5 milioane de lei; Au fost monitorizate peste 1300 de biserici

De la 1 aprilie, odată cu instituirea stării de urgență, poliția de frontieră a depistat 122 de teste cu rezultate Covid falsificate. Reprezentanții MAI au anunțat în cadrul ședinței Centrului Unic de Comandă că este vorba de o rețea neagră care vinde astfel de certificate pentru a fi utilizate la intrarea în RM și nu numai. Anunțul a fost făcut de premierul interimar Aureliu Ciocoi, după ședința Centrului Unic de Comandă.

„Un test de acesta costă de la 50 -100 de euro, nu știu dacă se merită, mai bine de făcut un test veritabil, decât de riscat cu un astfel de certificat fals”, a spus premierul.

Totodată reprezentanții MAI au înregistrat 2967 de contravenții comise de persoane fizice și 2174 de contravenții comise de persoane juridice.

„De la 1 aprilie până la momentul actual au fost aplicate amenzi în sumă de 4, 5 milioane de lei, dintre care 1,2 milioane deja au fost achitate”, a mai spus Aureliu Ciocoi.

Reprezentanții MAI au verificat și au monitorizat în această perioadă 1385 de lăcașe de cult. În cadrul slujbelor care au avut loc atât afară cât și în interiorul bisericilor, cerințele impuse de autorități referitor la situația pandemică au fost respectate, a mai spus sursa citată.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: