image
Sursa foto: Getty Images

Zinedine Zidane aduce revoluția la Real Madrid: Cine va pleca și cele două super-transferuri pregătite de Perez

Zinedine Zidane va fi noul antrenor al lui Real Madrid și francezul știe că are nevoie de o reconstrucție la echipă, pentru a putea spera din nou la performanțele obținute în primul mandat. Astfel, italienii de la tuttomercatoweb.com anunță că prima decizie va fi despărțirea de Gareth Bale, jucător cu care a avut o relație tensionată la finalul stagiunii precedente.

Galezul trece printr-o formă deloc de invidiat, iar Florentino Perez va fi dispus să se despartă de galez, pe care își dorește să îl folosească drept monedă de schimb în cadrul unui transfer de răsunet.

Marca a scris acum câteva zile că plecările mai multor jucători importanţi sunt inevitabile în această vară. Sursa citată i-a nominalizat pe Gareth Bale, Marcelo, Isco, Mariano, Vallejo și Brahim Diaz. Totuși, în cazul lui Gareth, care are contract cu ”galacticii” până în 2022, o problemă e reprezentată și de salariul uriaș pe care îl are pe ”Bernabeu”, 12 milioane de euro. Rămâne de văzut ce alt club își va permite această sumă, care se adaugă, evident, la cea de transfer.

Kylian Mbappe a anunțat deja că va juca pentru PSG și în stagiunea viitoare, iar Neymar nu este lăsat să plece de șeicii care conduc liderul din Hexagon. Ținând cont că nu se poate ”atinge” de cele două staruri, Florentino Perez a întocmit o nouă listă, în capul căreia se află Eden Hazard.

Rămâne de văzut dacă Chelsea îl va lăsa să plece pe belgian, ținând cont de interdicția la transferuri, care îl împiedică pe Roman Abramovich să îi găsească un înlocuitor starului care a declarat în mai multe rânduri că vrea să joace pentru Real Madrid.

Un alt nume mare este cel al lui Mauro Icardi. Argentianul are probleme mari la Inter, unde este exclus din lot, după tensiunile apărute și din cauza soției, Wanda Nara. Sud-americanul are o clauză de reziliere a contractului de 110 milioane de euro, valabilă doar pentru cluburile din afara Italiei.

Mauro Icardi are 15 goluri în 28 de partide în toate competițiile. Argentinianul a reușit să înscrie de doar 9 ori în 20 de partide în Serie A (0,45 goluri/meci în campionat).

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: