image
Sursa foto: jurnal.md

Scriitorul Spiridon Vangheli împlinește azi 89 de ani

Scriitorul Spiridon Vangheli, a împlinit azi 89 de ani. Cu acest prilej, Primăria capitalei i-a dorit maestrului sănătate, mulți ani și să bucure în continuare cititorii cu scrierile sale.

Recent, în sectorul Râșcani al capitalei, pe strada Kiev, a fost inaugurat un scuar care poartă numele lui Guguță și un monument al cunoscutului personaj al lui Spiridon Vangheli. Lucrarea din bronz, cu o înălțime de 1,5 metri a fost realizată de sculptorul Veaceslav Jiglițchi. 

Prozator, traducător şi editor, Spiridon Vangheli este unul din cei mai vestiţi scriitori de la noi. În anul 2010, în colaborare cu Primăria Chişinău, a editat cărţile „Isprăvile lui Guguţă şi „Împărăţia lui Ciuboţel”.

În activitatea sa de peste jumătate de secol, maestrul a scos de sub tipar o serie de volume, printre care menţionăm: „Băieţelul din coliba albastră", „Isprăvile lui Guguţă", „Columb în Australia", „Guguţă - căpitan de corabie", „Steaua lui Ciuboţel", „Guguţă şi prietenii săi", „Copii în cătușele Siberiei", „Crăița" etc. A tradus din poezia şi proza universală pentru copii. Spiridon Vangheli este coautor, împreună cu Grigore Vieru, al unui excelent Abecedar. În 2006, scriitorul a lansat pentru micii cititori, proiectul „Carte de citire şi gândire" pentru clasele I-IV, în patru volume.

Opera sa a fost tradusă în peste 40 de limbi ale lumii şi a apărut în 68 de ţări. Scriitorul a fost distins cu mai multe premii naţionale şi internaţionale.

Spiridon Vangheli s-a născut pe 14 iunie 1932, în satul Grinăuţi, judeţul Bălţi. A activat în calitate de profesor şcolar, apoi redactor la editurile: „Cartea Moldovenească" şi „Lumina”.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: