image
Sursa foto: Jurnal.md

Parlamentul se întrunește în ședință privind starea de urgență; Opoziția cere interzicerea alegerilor în asemenea situații

Astăzi Parlamentul se întrunește la ora 12:00 pentru a examina cererea Guvernului privind starea de urgență.

Deputatul PAS Sergiu Litvinenco afirmă că a pregătit un amendament pe care îl va propune la Comisia juridică care nu va permite să fie desfășurate alegeri în timpul stării de urgență.

Am pregătit un amendament pe care-l voi propune la Comisia juridică potrivit căruia la art.4 alin.(2) din Legea nr.212/2004 privind regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război textul „precum şi desfăşurarea alegerilor autorităţilor publice centrale şi locale şi a referendumurilor republicane şi locale” urmează a fi păstrat. În versiunea Guvernului, acest text este exclus și astfel se deschide calea organizării alegerilor în perioada stării de urgență. După mine, în perioada stării de urgență, desfășurarea alegerilor sau a referendumurilor este atât inoportună, cât și contraindicată. Mai mult decât atât, este de principiu imposibil să ai un scrutin liber și corect așa cum prevede Constituția, Codul electoral și actele internaționale la care Republica Moldova este parte”, afirmă Litvinenco.

Amintim că luni, 16 martie, Guvernul a aprobat modificări la legea cu privire la declararea stării de urgență, propuse de ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi.

Potrivit modificărilor propuse, a fost exclusă prevederea că în timpul stării de urgență, este interzisă adoptarea, modificarea sau abrogarea legilor organice și a legislației electorale.

„Această limitare este nejustificată. Or, vedem că Parlamentul nu poate revizui Constituția în stare de urgență. Este inadmisibil. Noi propunem readucerea la normalitate”, a adăugat ministrul Justiției.

Mai mult, au fost scoase de sub restricție și desfășurarea alegerilor și a referendumurilor.

„Teoretic, asta înseamnă că pe perioada stării de urgență s-ar putea organiza alegeri? Ce opinii aveți?”, i-a întrebat premierul Ion Chicu pe membrii Cabinetului de Miniștri.

Singura care s-a opus acestei prevederi a fost ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: