„Eu cred că, într-adevăr, există un risc foarte mare, probabil nu al federalizării pe hârtie, dar al federalizării de facto, prin care se ajunge la anumite aranjamente cu regiunea transnistreană, în care se blochează capacitatea RM de a se autoguverna, se deschide portița și chiar ușa unor influențe din exterior, din Federația Rusă, via Tiraspol, care ar incapacita RM să-și decidă propria soartă pe viitor. Probabil, forma materializării acestor riscuri nu ar fi prin federalizarea de jure, dar de facto, prin niște aranjamente de influență instituțională oferite Tiraspolului, care ar periclita stabilitatea din RM. Cred că există riscul că se vor face aceste tentative în această direcție, dar din nou geografia RM, dependența RM de Occident, de Ucraina, de România, nedorința cetățenilor RM de a merge pe astfel de scenarii de federalizare mă fac să cred că, chiar dacă acest tip de tentative vor fi întreprinse, ele vor eșua”, a declarat Nicu Popescu.

Fostul ministru de Externe a mai spus că „Rusia nu face favoruri economice practic nimănui”.

„Eu vreau să vă dau chiar o comparație, în ultimele luni se discuta din nou acea ofertă de asistență nerambursabilă de 100 de milioane de euro din partea României, ori 100 de milioane de euro care sunt, de facto, un cadou. Este un tip de asistență economică mult mai bună și pentru societatea noastră, și pentru țară decât un credit de 500 de milioane, pe care trebuie să-l rambursezi. Deci, în acest sens Federația Rusă nu oferă mari favoruri economice. Apropo, referitor la această potențială deblocare a bunurilor potențial exportate în Federația Rusă. În realitate, Federația Rusă și Republica Moldova au o zonă de liber schimb. Conform prevederilor acestei zone de liber schimb, nu ar trebui să existe niciun fel de restricții comerciale, nu trebuie să existe liste de companii care pot exporta pe piața Federației Ruse, nu trebuie să existe excepții de la această zonă de liber schimb. Și ceea ce văd eu este că Federația Rusă a tratat și guvernul condus de Maia Sandu, și guvernul condus de dl Chicu cu aceeași reticență și nedorință de a reveni la zona de liber schimb în comerțul cu Federația Rusă, cu aceleași restricții comerciale, cu liste de companii. Și în acest sens, inclusiv față de noua guvernare, eu nu văd că Rusia își revizuiește fundamental poziția prin care ar trebui să se revină la regimul de zonă de liber schimb în comerțul dintre Federația Rusă și Republica Moldova”, a punctat Popescu.