image
Sursa foto: border.gov.md

Un membru al organizației extremist-teroriste ISIS, reținut pe Aeroportul Internațional Chișinău

Rețineri pe Aeroportul Internațional Chișinău. Un cetățean al Tadjikistanului, aflat în căutare ca fiind membru al organizației extremist-teroriste internaționale DAESH, a fost reținut în timp ce intenționa să treacă frontiera de stat în baza unui pașaport fals.

Potrivit poliției, tânărul în vârstă de 28 de ani s-a legitimat cu un pașaport eliberat de autoritățile din Ucraina, însă avea un comportament agitat. În urma verificării actelor s-a dovedit că pașaportul era contrafăcut. Mai mult, și pe teritoriul Republicii Moldova bărbatul a intrat ilegal din Ucraina, pe cale terestră.

Acesta mai mult de un an se afla în vizorul SIS, fiind membru al organizației extremist-teroriste internaționale DAESH, care activează în Republica Arabă Siriană.

Totodată, tânărul este anunțat în căutare de către organele de drept ale Republicii Tadjikistan pentru implicarea ilicită și participarea cetățenilor Republicii Tadjikistan și a persoanelor fără cetățenie în formațiunile înarmate, conflicte armate sau acțiuni militare pe teritoriul altor state, precum implicarea în comiterea infracțiunilor cu caracter terorist.

În prezent sunt luate măsuri pentru a iniția procedura de extrădare a cetățeanului, totodată fiind inițiate două cauze penale.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: