image
Sursa foto: gov.ro

Alertă de coronavirus la Guvernul României; Gabriela Firea: Este suspect fiul bucătăresei

O anchetă epidemiologică este în desfășurare la Guvernul de la București, după ce primarul capitalei României, Gabriela Firea, a declarat că fiul bucătăresei de la cantina guvernului e contact al unei femei diagnosticate cu coronavirus.

Gabriela Firea a spus că femeia este bucătăreasă la Guvern, fiind suspect de coronavirus și fiul acesteia. În schimb, autoritățile centrale spun că nu este vorba despre bucătăreasa de la guvern.

Autoritățile române au anunțat, duminică, al doilea caz de coronavirus în București. Este vorba de o femeie în vârstă de 42 de ani, care a intrat în contact cu bărbatul de 49 de ani, a cărui infecție a fost confirmată.

„În contextul anchetei epidemiologice care este desfășurată în acest moment în legătură cu femeia de 42 de ani din București, confirmată cu coronavirus (COVID-19) în cursul zilei de 8 martie, sunt desfășurate verificări cu privire la posibili contacți ai persoanei din rândul personalului care desfășoară activități în clădirea Guvernului României. Facem precizarea că s-au luat măsuri preventive în acest caz, fiind limitat orice contact cu terțe părți pe care l-ar fi putut avea două dintre persoanele, despre care s-ar putea considera că au contact cu femeia de 42 de ani, solicitându-li-se să rămână la domiciliu împreună cu familia”, se precizează într-un anunț transmis de Guvern, scrie Revista22.ro.

Primarul de București, Gabriela Firea, a susținut că fiul bucătăresei de la Guvernul României este suspect de infecție cu noul coronavirus.

„Este suspect băiatul unei doamne bucătărese de la Guvernul României. Vă dați seama ce impact. Pentru că doamna bucătăreasă a fost în bucătărie, nu cred că a avut mijloace de protecție decât cele normale, nu ceva special și a pregătit mâncarea pentru angajații Guvernului și pentru demnitari. Nu cred că trebuie să le dăm crezare celor care spun să fim foarte relaxați și foarte liniștiți. Nu trebuie să ne panicăm, nu trebuie să creăm psihoze nu trebuie să fim fataliști, dar sub nicio formă nu cred că este de condamnat faptul că vrem să luăm măsuri”, a spus Gabriela Firea, citată de Mediafax.

Autoritățile spun însă că nu este vorba despre bucătăreasa de la guvern: "Femeia de 42 de ani nu este bucătăreasă la guvern. Este mama unui băiat care lucrează la o altă instituție, în aceeași instituție cu femeia de 42 de ani confirmată ieri, iar mama (bucătăreasa) și fiul locuiesc în aceeași casă".

Femeia de 42 de ani din București este al doilea caz diagnosticat în București. Autoritățile spun că ea este una dintre persoanele apropiate care au intrat în contact cu bărbatul de 49 de ani din București confirmat pozitiv în cursul zilei de ieri. Femeia a fost transferată la Institutul Matei Balș.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: