La fel ca mulți alți proprietari de afaceri mici, Monic van der Krogt a fost afectată serios de criza coronavirusului. Terasa cafenelei sale dintr-un mic oraș belgian este complet goală – „Nu a fost niciodată atât de liniște. Niciodată!”, spune ea uitându-se spre local.

Povestea ei, însă, este atipică. Deși orașul în care locuiește este belgian, el este, de asemenea, și olandez, cel puțin parțial. La două minute de mers pe stradă, intri în Olanda. Dacă mai mergi câteva sute de metri, te întorci în Belgia.

Baarle-Hertog este o mică enclavă belgiană în interiorul Olandei, la doar 10 kilometri de graniță, însă este tăiat în două de un alt oraș – Baarle-Nassau, olandez. Această bizarerie politico-geografică, care datează din evul mediu și din fragmentarea politică feudală, este aproape irelevantă în mod obișnuit. Criza coronavirusului a schimbat, însă, termenii problemei.

Belgia, cu un număr aproape dublu de morți față de Olanda, a instituit restricții mult mai dure decât vecina sa de la nord. Cafenea lui van der Krogt, în Belgia, nu se poate deschide, însă concurența, cafenelele de peste drum care aparțin de Olanda se vor redeschide fără probleme începând cu 1 iunie.

Magazinele au rămas deschise în Olanda, dar închise în Belgia, ceea ce înseamnă că rezidenților belgieni le-a fost interzis și să traverseze strada pentru a se aproviziona din Olanda. O mare problemă a întâmpinat propietara unui magazin prin incinta căruia trece granița dintre cele două țări. Conform regulilor de carantină, Sylvia Reijbroek poate să vândă doar persoanelor cu cetățenie belgiană, ceea ce ar însemna că clienții care intră în magazinul ei trebuie să se legitimeze înainte de a putea achiziționa un produs.

Pentru Julien Leemans, a cărui casă este și ea brăzdată de graniță, regulile de restricție belgiene înseamnă că nu poate ieși din casă la cumpărături – deși la ieșirea din casă este pe teritoriu olandez – „90% din casa mea este în Olanda, doar toaleta, în jur de 10% este în Belgia”, spune el.