image
Sursa foto: lapandereta.es

Un primar beat s-a prefăcut mort în sicriu, atunci când poliția l-a prins la băut cu prietenii, în timpul carantinei

Un primar din Peru s-a prefăcut mort atunci când polițiștii au vrut să-l aresteze pentru că a încălcat restricțiile de deplasare și s-a dus la băut cu prietenii.

Primarul orașului Tantara, Jaime Ronaldo Urbina Torres, a ieșit la băut cu prietenii, când agenții poliției naționale au venit în control. A încercat să se ascundă într-un sicriu, astfel încât poliția a crezut, în primă fază, că este mort din cauza Covid-19. Şi prietenii lui au procedat la fel.

Însă „trucul” primarului nu a ținut foarte mult, fiind încătușat și acuzat de încălcarea regulilor de distanțare socială. Ulterior, în presa locală a apărut poza cu primarul într-un sicriu deschis, cu o mască pe față.

Presa locală, citată de Digi24, nu a precizat unde a avut loc „petrecerea” și cum de primarul și prietenii lui au avut la dispoziție sicriele.

Peru a intrat în carantină în urmă cu 66 de zile, iar în tot acest timp primarul Torres a fost criticat de localnici pentru lipsa de implicare în luarea unor măsuri de siguranță pentru populație. Ar fi stat doar 8 zile în oraș în perioada de carantină și nu a dispus organizarea unor centre de carantină sau măsuri de control pentru populație.

În Peru au fost înregistrate peste 100.000 de cazuri de Covid-19 și 3.024 de decese.

Noutăţile partenerilor

comentarii: