image
Sursa foto: captură video

VIDEO: Imaginile care îl pot trimite pe Conor McGregor la închisoare pentru 6 ani

Autoritățile americane au făcut publice imaginile care îl pot trimite la închisoare pentru 6 ani pe irlandezul Conor McGregor. Acum o lună, Connor McGregor a fost arestat la Miami după o altercație cu un fan, căruia i-a distrus telefonul.

Incidentul a avut loc când Conor McGregor (30 de ani) părăsea Hotelul Fontainebleau din Miami Beach, în jurul orei 05:00. Fanul trecea prin fața hotelului, l-a văzut pe McGregor și a încercat să-i facă o poză. Irlandezul și-a ieșit din minți, i-a luat telefonul și l-a călcat în picioare.

Până azi, presa internațională cunoștea doar detaliile incidentului. Autoritățile americane au pus la dispoziție filmarea, în care se observă clar cum McGregor smulge din mâna unui fan un telefon, îl calcă în picioare și apoi îl bagă în buzunar.

După incident, proprietarul telefonului a făcut plângere, invocând faptul că aparatul costa peste 1.000 de dolari. McGregor a fost ridicat de politiști din fața casei sale, dar a fost eliberat după ce a plătit o cauțiune de 12.500 de dolari.

McGregor a fost acuzat de jaf cu utilizarea forţei şi de delict criminal cu pagube produse, potrivit poliţiei americane. Dacă va fi găsit vinovat, McGregor riscă să stea după gratii 6 ani.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: