image
Sursa foto: Jurnal.md

CC, solicitată să recunoască dreptul angajaților la un salariu net cel puțin egal cu minimul de existență

Fracțiunea PAS din Parlament sesizează Curtea Constituțională pentru a contesta un șir de prevederi legale privind stabilirea salariului minim în Republica Moldova, solicitând să recunoască dreptul angajaților la un salariu net cel puțin egal cu minimul de existență.

„Sunt mii de oameni în această țară care muncesc și primesc un salariu mai mic decât minimul de existență. Majoritatea dintre ei muncesc la stat și fac munci esențiale în calitate de bucătari, muncitori, șoferi, îngrijitori de încăperi și încasează salarii nete mai mici de 2235 de lei. O oră de muncă a acestor oameni este remunerată cu mai puțin de 12 lei! Statul nu le garantează nici măcar propriilor angajații un salariu care să le ajungă să-și satisfacă necesitățile elementare, nemaivorbind de necesitățile familiilor lor. 2002 lei net pe lună atât costă munca acestor oameni în opinia statului Republica Moldova”, a declarat deputatul Dan Perciun.

În opinia legislatorului, nici în sectorul privat lucrurile nu stau cu mult mai bine, salariul minim net în sectorul real fiind stabilit la 2600 de lei pentru anul 2021, bani care sunt prea puțini pentru a duce un trai cât de cât decent și a-ți permite să întreții o familie.

Totodată, Curtea Constituțională este solicitată să declare neconstituțională stabilirea unui salariu minim mai mic în sectorul bugetar decât în sectorul real.

Indiferent de decizia Curții, deputatul PAS a precizat că fracțiunea pregătește modificări la Legea privind stabilirea salariului minim în Moldova pentru a stabili expres că acesta nu poate fi mai mic decât minimul de existență.

Noutăţile partenerilor

comentarii: