image
Sursa foto: privesc.eu

Dodon cere ajutorul comunității internaționale: „PD nu intenționează să transmită puterea pe cale pașnică”

Președintele Igor Dodon cere ajutorul comunității internaționale pentru a media situația politică ce s-a creat la Chișinău. „Nu avem o altă soluție decât să ne adresăm comunității internaționale cu îndemnul de a deveni intermediari în procesul de transmitere pașnică a puterii”, a declarat șeful statului.

„Ieri am arătat că noi, cetățenii Republicii Moldova cu opinii diferite asupra politicii interne și externe, putem să ne unim de dragul unui scop comun: eliberarea Moldovei de regimul dictatorial criminal. Este important să nu oprim presiunea noastră și să continuăm lupta.

Din câte vedem, Partidul Democrat nu intenționează să transmită pe cale pașnică puterea majorității parlamentare legitime și guvernului legal. Și aceasta, în pofida faptului că procesele de ieri din parlament și noul guvern format au fost susținute de majoritatea cetățenilor și au fost recunoscute de partenerii noștri externi din Vest și din Est.

În această situație, noi nu avem o altă soluție decât să ne adresăm comunității internaționale cu îndemnul de a deveni intermediari în procesul de transmitere pașnică a puterii și/sau să îndemnăm poporul Moldovei la o mobilizare fără precedent și ieșirea la proteste pașnice.

Sunt convins că procesul este lansat și nu există cale de întoarcele. Trebuie să mergem până la final. Noi nu vom face cale întoarsă.

Cu privire la acțiunile stradale de astăzi, organizate de Partidul Democrat, vă îndemn pe toți să rămâneți acasă, alături de cei apropiați. Nu vă lăsați intimidați și provocați de reprezentanții lui Plahotniuc.

Avem o altă situație. În Moldova a venit schimbarea!”, este mesaul lui Dodon.

Totodată, șeful statului a comentat decizia de azi a CC.

„Un pas disperat de a te folosi de Curtea Constituțională controlată, în scopul uzurpării în continuare a puterii. Singura ieșire din situație - mobilizarea internă și externă și o ripostă dură uzurpatorilor”, a spus Dodon.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: