„În cazul în care judecătorul din Republica Moldova dă undă verde pentru aplicarea sechestrului pentru bunurile aflate peste hotarele RM, atunci se înaintează un demers către Ministerul Justiției care inițiază o procedură de comisie rogatorie. Aceasta ia contact cu instanța de judecată din țara respectivă. Deja judecătorii de acolo autorizează sau nu aplicarea sechestrului pe bunurile aflate în acea țară. Deci sunt două modalități: prin instanța de judecată, Ministerul Justiției și instanța de acolo sau organul de urmărire penală, procurorul genereal și organul de urmărire penală de acolo, în funcție de etapa la care se află dosarul. În cazul de față nu am văzut nici demersul procurorului și nici încheierea instanței de judecată și mi-i greu să spun de ce judecătorul a refuzat. Deci este posibil, întrebarea este dacă procurorii au prezentat suficiente argumente sau în cazul în care au prezentat suficiente argumente, dacă judecătorul a examinat imparțial solicitarea”, a declarat ex-ministrul Justiției în Guvernul Sandu, Olesea Stamate.

„Vă asigur că autoritatea judecătorilor din RM nu se răsfrâge asupra teritoriului Elveției. Judecătorii din RM nu pot restricționa drepturile de proprietate pe teritoriul altor state. Pentru aceasta există un asemenea macanism, precum comisiile rogatorii prin care se face adresare către autoritățile din acele țări și se prezintă probele necesare pentru necesitatea aplicării sechestrului. Dacă procurorii s-au dus la judecătorul nostru și au cerut aplicarea sechestrului pe teritoriul altui stat, din punctul meu de vedere, judecătorul a făcut corect că a refuzat. La fel cum nu poate porni urmărirea penală sau să aresteze pe cineva pe teritoriul altui stat”, a comentat fostul judecător la CEDO, Stanislav Pavlovschi.

În context, secretarul general al Platformei DA, Ion Terguță, a menționat că un aspect important este și faptul dacă procurorii au prezentat autorităților din Statele Unite argumente concludente pentru extrădarea lui Vladimir Plahotniuc în Republica Moldova.

„Dacă autoritățile din SUA vor găsi aceste argumente suficiente pentru ca Vladimir Plahotniuc să fie extrădat în Republica Moldova, adus și judecat, putem discuta apoi și despre sechestru. Este cale lungă până acolo. Să depășim mai întâi prima etapă - dacă cererea formulată de procurorii moldoveni este suficient de calitativă pentru ca el să fie extrădat în RM”, a menționat Ion Terguță.

Precizăm că Procuratura Anticorupție a depus ierii recurs împotriva hotărârii judecătorului de instrucție prin care cinci din șase demersuri de aplicare a sechestrului pe bunurile lui Vladimir Plahotniuc au fost respinse. Potrivit procurorilor, bunurile mobile și imobile ar fi rezultat din banii sustrași din sistemul bancar din republică.

Este vorba de vilele din Elveția, Franța și România, cinci autoturisme și o barcă, înregistrate în Elveția, precum și alte patru autoturisme înregistrate în Republica Moldova. Toate bunurile au o valoare de 7,7 milioane de euro.

Amintim că, vineri, Judecătoria municipiului Chișinău, sediul Ciocana a admis doar unul din cele șase demersuri depuse de procurori, dispunând aplicarea sechestrului pe zece imobile ale lui Plahotniuc, și anume, șase apartamente și patru încăperi nelocative din Republica Moldova, estimate la circa 33 milioane de milioane de lei.

Vladimir Plahotniuc a fost anunțat în urmărire, fiind învinuit de crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani, ambele săvârșite în proporții deosebit de mari.

Live: Ora Expertizei, 01.06.2020

Publicată de Ora Expertizei pe Luni, 1 iunie 2020