image
Sursa foto: royal.uk

O fotografie pentru noul deceniu: Regina Elisabeta a II-a și cei trei moștenitori ai tronului

Buckingham Palace a dat publicității o fotografie în care Regina Elisabeta a II-a apare alături de cei trei viitori conducători ai regatului britanic.

Sunt cele trei generații de descendenți ai săi, moștenitori direcți ai tronului: fiul cel mare, Prințul Charles, primul în ordinea succesiunii la tron, fiul cel mare al acestuia și nepotul reginei, Prințul William, al doilea în ordinea succesiunii la tron, și Prințul George, în vârstă de 6 ani, strănepot al reginei și fiul cel mare al Prințului William, al treilea în ordinea succesiunii la tron.

Este doar pentru a doua oară când se dă publicității o fotografie-portret cu toți cei patru membri ai familiei regale. Ocazia - precizează Buckingham Palace - este intrarea într-un nou deceniu, scrie Digi24.

Fotografia a fost făcută luna trecută de Ranald Mackechnie în Sala Tronului de la Palatul Buckingham.

În fotografie, Regina poartă o rochie albă și ține pe braț o poșetă neagră. Prințul Charles și Prințul William sunt îmbrăcați în costum, iar Prințul George poartă o cămașă albă și o pereche de pantaloni verzi în carouri.

To mark the start of a new decade, a portrait has been released of Her Majesty The Queen and Their Royal Highnesses The Prince of Wales, The Duke of Cambridge and Prince George.To mark the start of a new decade, a portrait has been released of Her Majesty The Queen and Their Royal Highnesses The Prince of Wales, The Duke of Cambridge and Prince George.

O precedentă fotografie-portret cu cele patru generații din familia regală britanică a fost făcută de același fotograf și dată publicității în aprilie 2016, pentru a marca a 90-a aniversare a Reginei.

Fotografia a fost folosită apoi pe o serie specială de timbre.

familia regalăfamilia regală

Noutăţile partenerilor

comentarii: