Cadavrul bărbatului a fost depistat astăzi la ora 04:25 într-o locuință din satul Horodiște, raionul Călărași.

„Victima se află în ospeție la suspect unde au consumat împreună băuturi alcoolice. Între cei doi s-a iscat o ceartă iar suspectul i-a aplicat victimei mai multe lovituri. În urma expertizei preliminare medico-legale s-a stabilit că bărbatul a decedat în urma multiplelor leziuni corporale, care au afectat și organele interne”, a declarat ofițerul de presă al IP Călărași, Alina Vârlan-Mititelu.

Potrivit poliției, există deja un suspect în vârstă de 35 de ani care a fost reținut.

În prezent se efectuează acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.