image
Sursa foto: The Associated Press

Bombă la Paris: Neymar nu are clauză de reziliere la PSG

Brazilianul Neymar, cel mai scump fotbalist al planetei, nu are nicio clauză de reziliere în contractul său cu PSG, a anunţat Liga franceză de fotbal, dezminţind informaţiile apărute în presa din Spania.

Cotidianul El Pais afirmase că în acordul dintre Neymar şi PSG, semnat vara trecută, există o astfel de clauză, a cărei valoare depinde de obiectivele sportive atinse, dar care "nu va fi inferioară sumei de 300 milioane euro", indiferent de situaţie.

Conform aceleiaşi publicaţii iberice, clauza respectivă ar putea fi activată începând cu data de 1 septembrie, dacă starul brazilian doreşte să se despartă de PSG.

Liga franceză a ţinut să reamintească, însă, că regulamentul său interzice includerea unei "clauze de eliberare" în înţelegerile dintre jucători şi cluburi, care să prevadă plata unor despăgubiri pentru ruperea relaţiilor contractuale înainte de termen, de către una dintre părţi, sau o clauză de reziliere unilaterală cu un fotbalist profesionist francez sau străin, "indiferent dacă este vorba de club sau jucător".

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: