image
Sursa foto: AFP

Ghidul Michelin a acordat pentru prima dată stele unui restaurant vegan; Care este prețul unui meniu

Ghidul Michelin a acordat pentru prima dată una dintre râvnitele sale stele unui restaurant vegan francez, ONA, situat în localitatea Arès de lângă Bordeaux. ONA, care înseamnă Origine Non Animale sau Non-Animal Origin, a primit distincția în cea mai nouă ediție a ghidului culinar.

Restaurantul se numără printre cele 54 de restaurante care câștigă o primă stea în actualizarea din 2021. Michelin a spus că „o alegere cheie din selecția 2021 este răspândirea continuă a diverselor stiluri de bucătărie în toată Franța”.

Deschisă de bucătarul autodidact și fost arheolog Claire Vallee, ONA se mândrește cu un meniu cu șapte feluri la 59 de euro.

Vallee a deschis restaurantul în 2016, finanțat prin crowdfunding și un credit bancar, relatează Digi24. Când a epuizat fondurile necesare finalizării lucrărilor, Vallee a apelat la 80 de voluntari prin intermediul rețelelor de socializare pentru a termina, în două luni.

Localurile vegane au devenit din ce în ce mai căutate în ultimii ani, alături de popularitatea în creștere rapidă a dietelor pe bază de plante, potrivit Mediafax.

Lanțul american Slutty Vegan s-a extins în timpul pandemiei și o serie de rețele consacrate și-au sporit ofertele vegane. Ghidul Michelin lucrează pentru a rămâne relevant pe fondul unei perioade grele pentru industria ospitalității.

Noutăţile partenerilor

comentarii: