image
Sursa foto: NADEJDA ROSCOVANU

Autoritățile din Iași: Profesorii - testați și toți elevii să meargă la școală; În Chișinău încă nu există un scenariu clar

Peste Prut, la Iași, primăria vrea ca toți elevii să meargă la școală, cadrele didactice să fie testate, la fel se propune și cursuri inclusiv sâmbăta. În Republica Moldova nu există deocamdată un scenariu clar cum vor activa școlile și grădinițele de la 1 septembrie, mulți părinți susțin că cel mai probabil elevii vor studia online și că nu au un răspuns clar din partea managerilor instituțiilor. Unii părinți susțin că vor boicota lecțiile online, deoarece astfel de educație este egală cu zero.

Au rămas trei zile până la începerea noului an școlar însă nu există o claritate cum vor activa școlile și grădinițele din republică. Autoritățile au elaborat un set de reguli, instrucțiuni însă au pasat responsabilitatea pe umerii managerilor. Deși ministrul Educaţiei, Igor Şarov a declarat pe 19 august că din cele 1.249 de instituţii de învăţământ din Republica Moldova, 769 de şcoli, au ales să înceapă noul an de învăţământ cu elevii şi profesorii prezenţi în sălile de clasă, 119 instituţii au optat pentru învăţarea în două schimburi şi nicio şcoală nu a ales cursurile online, astăzi 28 august, majoritatea părinților nu știu cum vor avea loc lecțiile.

Noi luni pe 31 august avem ședință, dar nimeni nu știe cum vom învăța”, spune Natalia, Glodeni.

La liceul Nicolae Iorga, nu se cunoaște încă nimic, ne-au spus că așteaptă confirmare, ordin de la cei de sus”, Ecaterina, Chișinău.

La liceul Mihai Sadoveanu vom învăța online primele săptămâni”, Irina, Chișinău.

La liceul Mihai Viteazu din capitală se va învăța pe schimburi, spun părinții.

Pe rețelele de socializare în diferite grupuri unii părinți susțin că vor boicota lecțiile online, deoarece este imposibil din cauza lipsei de tehnică în plus aceștia vor fi la serviciu și nu-și vor putea ajuta odraslele.

Am doi elevi, 8 și 13 ani, un telefon cât de cât performant. Eu toată ziua la serviciu, cum vor participa ei la lecțiile online? În lipsa unui matur astfel de educație este egală cu zero”, menționează Alina din Chișinău.

Între timp la Iași primarul propune ca toți elevii să fie prezenți la ore inclusiv și sâmbăta

Primarul de Iași, Mihai Chirica a prezentat în cursul zilei de ieri, 27 august, scenariile pentru început de an şcolar. De asemenea, edilul nu renunţă nici la ideea testării întregului personal didactic, dar de data aceasta aruncă responsabilitatea pe umerii Direcţiei de Sănătate Publică. În ceea ce priveşte începutul de an, edilul susţine scenariul verde, adică cel în care toţi elevii vor fi prezenţi la ore, dar şi dublarea normei didactice. În plus, vrea elevi voluntari de la liceele pedagogice care să ajute la predarea în ciclul preşcolar, scrie ziaruldeiasi.ro.

Cum vor începe şcoala preşcolarii

În cadrul conferinţei, primarul a detaliat modul în care vor începe elevii şcoala în funcţie de ciclul de învăţământ. Astfel, el subliniază că Iaşul se află în acest moment în scenariul verde şi doar se iau măsuri pentru eventualitatea în care se va intra în cel galben. Prin urmare, edilul doreşte ca toţi cei din ciclul preşcolar să facă orele la şcoală, cu acelaşi educator, fiecare grupă de preşcolari urmând să fie divizată în două sau trei, în funcţie de numărul de copii şi să înveţe la ore diferite în aceeaşi clasă. De asemenea, se caută şi clădiri sau săli suplimentare în acest moment, dar face asigurări că, conform afirmaţiilor inspectorului general, 90% dintre grădiniţe pot asigura necesarul de săli.

Învăţământul liceal ar putea avea ore şi sâmbăta

Ca şi în cazul învăţământului gimnazial, principala atenţie, declară Chirica, va fi acordată celor din ani terminali din ciclul liceal. Însă, pentru toate clasele, va fi aplicată aceeaşi „reţetă”, cu împărţirea pe grupe, diminuarea duratei orei de curs, învăţarea în schimburi. Chirica, a declarat că se ia în calcul ca anumite discipline, precum Desen sau Sport, să fie făcute în sâmbăta.

Noutăţile partenerilor

comentarii: