image
Sursa foto: jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

Alexei Buzu, noul ministru al Muncii și Protecției Sociale

Conducerea Ministerul Muncii și Protecției Sociale va fi preluată de Alexei Buzu, directorul executiv al Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare.

Despre aceasta a anunțat premierul Natalia Gavrilița, cu puțin timp în urmă.

„Îmi asum acest mandat pentru o Moldovă mai egală, mai solidară și mai incluzivă. Un mandat prin care vom susține tinerele familii, să ajutăm atât mamele cât și tații să poată să combine mai ușor viața profesională cu cea de familie. Un mandat pentru a oferi mai multe programe eficiente tinerilor și persoanelor cu dizabilități, programe care să-i ajute să găsească un loc de muncă demn”, a declarat noul ministru.

Alexei Buzu este licențiat în Economie și are studii avansate în domeniul Managementului Organizațiilor NonProfit și în domeniul Managementului Strategic.

Precizăm că Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, și-a anunțat astăzi demisia, precizând că este o decizie strict personală.

Noutăţile partenerilor

comentarii: