image
Sursa foto: jurnal.md

Un șef de direcție și un subaltern de-al său, de la IGP, reținuți; Mita uriașă primită de la un agent economic

Doi ofițeri de investigație, un șef de direcție și un subaltern de-al său, din cadrul Inspectoratului Național de Investigație al IGP, au fost reținuți. Aceștia sunt bănuiți de comiterea infracțiunilor de trafic de influență și corupere pasivă, ambele săvârșite în proporții deosebit de mari.

Descinderile s-au desfășurat astăzi, atât în biroul de serviciu al șefului de direcție, dar și la domiciliul și în autoturismele celor doi ofițeri.

Acțiunile procesuale au fost desfășurate în cadrul urmăririi penale inițiate pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență și corupere pasivă, ambele săvârșite în proporții deosebit de mari.

Potrivit materialelor cauzei, subalternul a pretins și primit mijloace bănești în sumă de 14.950 de euro de la un agent economic, susținând că poate influența asupra șefului său ca acesta să nu transmită materialele avute la examinare organului de urmărire penală pentru pornirea procesului penal pe faptul comiterii evaziunii fiscale de către agentul economic.

După primirea mijloacelor băneşti, ultimul nu a fost tras la răspundere penală.

Ca rezultat al acțiunilor de urmărire penală efectuate au fost identificate și ridicate obiecte și documente aferent obiectului investigației, ambii ofițeri fiind reținuți pe un termen de 72 de ore, în izolatorul CNA.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: