image
Sursa foto: ceccarbusinessmagazine.ro

În Coreea de Nord se redeschid şcolile

Elevii nord-coreeni s-au întors de miercuri în clase, după două luni în care şcolile au fost închise, informează AFP. Din măsurile de prevenire a epidemiei de COVID-19, copiilor le-a rămas însă obligaţia de a purta măşti de protecţie.

Coreea de Nord nu a raportat niciun caz de îmbolnăvire provocată de coronavirus, deşi se învecinează cu China, de unde epidemia s-a răspândit în întreaga lume. Potrivit AFP, experţii pun însă la îndoială veridicitatea informaţiilor comunicate de la Phenian, scrie Agerpres.ro.

Regimul nord-coreean a luat însă măsuri drastice, închizând frontierele şi izolând mii de oameni. Începerea noului trimestru şcolar, care trebuia să aibă loc în aprilie, a fost amânată de mai multe ori. Doar anumite licee şi universităţi au putut relua cursurile de la jumătatea lunii trecute.

Elevii au revenit în şcoli purtând, ca de obicei, uniforme, la care s-au adăugat masca şi flori roşii prinse în piept. Unii aveau măşti chirurgicale, alţii doar versiuni textile. La o şcoală din Phenian, copiilor li s-a luat temperatura la sosire, relatează AFP. În clasă, înainte de a se aşeza în bănci, ei au stat la coadă ca să se spele pe mâini cu apă. „Trebuie să vă frecaţi mâinile", le-a spus profesorul.

În timpul orelor, copiii nu şi-au dat jos măştile, dar au stat unii lângă alţii; şi profesorul avea mască. În fiecare clasă, pe pereţi se aflau portretele lui Kim Ir Sen, primul conducător al Coreei de Nord, şi al succesorului său, Kim Jong Il - bunicul, respectiv tatăl actualului lider de la Phenian, Kim Jong Un. Programa de învăţământ cuprinde şi "studiile revoluţionare".

Din decembrie anul trecut până acum, pandemia de coronavirus a însemnat, la nivel mondial, peste 6,3 milioane de cazuri, în 196 de ţări şi teritorii, precum şi aproape 380.000 de morţi - însă, oficial, niciunul în Coreea de Nord.

Noutăţile partenerilor

comentarii: