image
Sursa foto: jurnal.md

Învinuiții în dosarul „Metalferos” rămân în libertate; Judecătorii au respins 14 din 16 recursuri ale procurorilor

Curtea de Apel Chișinău a respins 14 din 16 recursuri înaintate de procurori împotriva încheierilor instanței de fond, prin care au fost respinse demersurile de arestare a învinuiților din dosarul privind fraudarea SA „Metalferos”. În privința celorlalți doi figuranți, instanța de apel urmează să se pronunțe marți.

Procurorii au insistat pe plasarea acestora în arest preventiv, dat fiind gravitatea infracțiunilor incriminate, rezonanța socială a cazului, circumstanțele care ar putea determina persoanele să împiedice urmărirea penală și posibilitatea eschivării lor de răspundere penală, precum și faptul că anterior, o parte din ei, deși au fost arestați, și-au continuat activitatea criminală.

Amintim că, pe 5 august 2020, magistrații de la Judecătoria Chișinău, oficiul Ciocana a decis ca 9 învinuiți, printre care și cei 4 polițiști INI, să fie liberați provizoriu sub control judiciar, iar ceilalți 7 figuranți – să fie cercetați în arest la domiciliu pentru o lună.

De asemenea, procurorii au înaintat Ministerului Afacerilor Interne demersuri cu privire la suspendarea provizorie din funcție a polițiștilor vizați în anchetă.

Săptămâna trecută, Procuratura Generală le-a înaintat tuturor figuranților învinuirea pentru escrocherie și spălare de bani, ambele infracțiuni săvârșite în proporții deosebit de mari, în interesul unei organizații criminale.

În cadrul unei operațiuni comune a Procuraturii Generale, de comun cu SIS și SPIA al MAI, au desfășurat, la începutul săptămânii trecute, o serie de acțiuni de urmărire penală la sediul Inspectoratului Național de Investigații al MAI, precum și la sediile firmelor-căpușe, și intermediare din jurul SA ”Metalferos”, prin care erau achiziționate metalele, iar banii - lichefiați.

Noutăţile partenerilor

comentarii: