image
Sursa foto: jurnal.md

10 monumente cultural-istorice din RM vor fi restaurate din fonduri europene; Cetățenii, îndemnați să le aleagă

16 obiective cultural-istorice de pe ambele maluri ale Nistrului sunt supuse votului publicului. 10 dintre ele, care vor acumula cele mai multe voturi, vor beneficia de până la 40.000 de euro pentru lucrări de restaurare.

Este vorba despre turnuri de apă, mori de apă și de vânt, muzee și monumente vechi, care au de la câteva zeci, până la sute de ani.

Fotografii ale monumentelor, precum și informații despre fiecare dintre propuneri pot fi accesate pe pagina proiectului. O persoană poate vota o singură dată (este acceptat un singur vot de pe un IP) în perioada 14 iulie – 3 august 2020. Lista celor 16 obiective:

· Turnul vânturilor, s. Stroiești, Râbnița

· Cavoul familiei Wittgenstein, Camenca

· Sinagoga din s. Rașcov, Camenca

· Moara de apă, s. Beloci, Râbnița

· Prima așezare din Moldova, s. Ofatinți, Râbnița

· Orașul Subteran, s. Bâcioc, Grigoriopol

· Ruinele bisericii s. Rașcov, Camenca

· Clădirea auditoriului Pușkin, orașul Bender

· Clopotnița din Vadul-Rașcov, r. Șoldănești

· Moara de vânt din s. Gaidar, UTA Găgăuzia

· Digitalizarea desenelor animate produse de studioul Moldova-Film

· Muzeul de istorie și etnografie din Molovata-Nouă, r. Dubăsari

· Cascada artificiala de lângă satul Poiana, r. Șoldănești

· Cavoul familiei Macri, s. Dubăsarii vechi, r. Criuleni

· Muzeul satului Doroțcaia, r. Dubăsari

· Turnul de apă din orașul Șoldănești

Rezultatele votării vor constitui 50% din scorul final, iar restul de 50% din pondere îl va constitui decizia Grupului de monitorizare a patrimoniului cultural a Programului Uniunii Europene „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.

Cele 16 obiective au fost selectate dintr-un total de 248 de proiecte de membrii Grupului, în baza fezabilității și durabilității lor. Din Grupul respectiv fac parte experți în domeniu.

Cele 248 de propuneri inițiale au fost depuse de reprezentanți ai administrațiilor publice locale, grupuri de inițiativă, ONG-uri, oameni, în urma unui apel public lansat pe 22 ianuarie.

Noutăţile partenerilor

comentarii: