image
Sursa foto: GettyImages

Portugalia deschide ușile turiștilor și anunță condițiile pentru cei care vin cu avionul

Uşile Portugaliei sunt deschise turiştilor, a declarat vineri ministrul de Externe, Augusto Santos Silva, una din primele ţări europene care urează bun venit vizitatorilor străini, transmite Reuters, citată de Agerpres.

„Turiştii sunt întâmpinaţi cu bucurie în Portugalia", a afirmat Santos Silva pentru publiaţia Observador, explicând că vor fi introduse unele măsuri de verificare a sănătăţii la aeroporturi, dar nu va exista carantină obligatorii pentru cei care sosesc pe calea aerului.

Portugalia, care până acum a înregistrat 30.200 de cazuri şi 1.289 de decese, a început să ridice gradual restricţiile instituite de la jumătatea lunii martie pentru a opri răspândirea noului coronavirus. Ţara este mai puţin afectată decât vecinele sale, Spania şi Italia, care ambele vor să-şi redeschidă activitatea luna viitoare.

„Sistemul de sănătate al Portugaliei răspunde bine la criză, şi este foarte important pentru noi să urăm bun venit turiştilor", a declarat Santos Silva.

Declaraţia sa vine după ce operatorul aerian britanic low-cost easyJet a anunţat reluarea unor zboruri spre Portugalia luna viitoare. Şi compania aeriană portugheză TAP a reluat unele din cursele sale aeriene internaţionale, spre Londra şi Paris.

Până în 15 iunie, zborurile în afara UE sunt suspendate, cu excepţia celor spre ţările vorbitoare de portugheză, cum ar fi Brazilia.

„Vom începe gradual să atenuăm controalele la frontieră", a declarat vineri ministrul de Interne, Eduardo Cabrita.

Economia portugheză, dependentă de turism şi de exporturi, este afectată de scăderea bruscă a cererii pe plan global, peste 30.000 de firme apelând la schema de sprijin a Guvernului pentru a-i plăti pe cei o jumătate de milion de angajaţi care nu mai lucrează.

Banca Centrală a Portugaliei a previzionat un declin al economiei între 3,7% şi 5,7% în 2020, faţă de un avans de 2,2% în 2019.

Noutăţile partenerilor

comentarii: