În plus la asistență, UE oferă Chişinăului susținere pentru reforme și standarde care deschid Europa și piața globală pentru produsele din Republica Moldova.

„Deci, noi susținem, dacă doriți, și un software de calitate care, dacă este folosit, este sursă de modernizare a țării la nivel de primă ligă în ceea ce privește standardele globale”, a spus ambasadorul.

Peter Michalko a amintit că în exercițiul bugetar 2014-2020 Uniunea Europeană oferă Republica Moldova, doar în programe bilaterale, între 610 și 740 de milioane de euro, sume nerambursabile. În plus, multe zeci de milioane vin prin programe regionale pentru Parteneriatul Estic, pentru țările din regiunea dunăreană și cea a Mării Negre.

„Sume importante vin și prin programe transfrontaliere cu România, care este sursa a multe milioane de euro care pot fi folosite pentru infrastructură. Aceste lucruri nu sunt comparabile, pentru că vorbim aici despre granturi”, a spus ambasadorul Michalko.

Precizările ambasadorului UE vin în contextul în care Moscova a promis noului guvern de la Chişinău un credit de 500 de milioane de dolari pentru infrastructură, în special pentru renovarea drumurilor. O promisiune similară, cu aceeași sumă, a fost făcută și în 2009, când la putere la Chişinău era Partidul Comuniștilor al lui Vladimir Voronin, dar banii nu au ajuns niciodată în Republica Moldova.