image
Sursa foto: Andrei Benimetchi

Scandal și conflict de interese la Dispensarul Republican de Narcologie: „A fost transformat într-un SRL de familie”

Alexandru Mărăndici, directorul interimar al Dispensarului Republican de Narcologie, împreună cu mama sa, care activează în calitate de contabilă a instituției, și tatăl său, care este medic psihiatru - narcolog superior, conduc după bunul plac instituția, se plâng mai mulți angajați, dar și foști angajați, care spun că au fost impuși să se concedieze.

De cealaltă parte, Alexandru Mărăndici respinge acuzațiile și spune că exercită atribuțiile de director doar pentru că în această perioadă, de stare de urgență, nu poate fi organizat concursul pentru funcția de director al instituției.

Câțiva actuali și foști angajați ai Dispensarului Republican de Narcologie se plâng că de când în fruntea instituției a fost numit un nou director fără concurs, în instituție a început un adevărat calvar. În ianuarie 2020, fostul șef al instituției, Mihail Oprea, a fost nevoit să plece, iar în locul lui, pe post de interimar, a fost numit un șef de secție, Alexandru Mărăndici. Acesta a fost numit prin ordinul ministerul Sănătății, fără niciun concurs și ignorând legislația, susțin mai mulți angajați, inclusiv juristul instituției.

În acest an, din ianuarie, a fost numit un alt director, un șef de secție cu atribuții de director. Când era Oprea, situația în dispensar era una normală, lucrativă, comunicabilă. De când a devenit domnul Mărăndici director, s-a început tot calvarul. Acesta are studii de narcolog-psihiatru, doar atât. Nu are rezidențiat, nu are școala de sănătate publică, nimic. În ordinul de la Ministerul Sănătății dumnealui figurează ca șef de secție cu atribuții de director, în tabelele de punctaj la sfârșitul lunii dumnealui primește salariu ca director și încă jumătate de salaraiu ca șef de secție, dar în secție nu se duce niciodată, pentru că secția lui se află pe teritoriul spitalului de la Costiujeni”, ne spune o angajată a Dispensarului, care a solicitat să-i fie păstrat anonimatul.

„Conform regulamentului, după plecarea domnului Oprea trebuia să fie numit director interimar unul dintre cei doi vicedirectori, dar cei de la minister au pus un șef de secție. În spate stă cineva de la PD. Cei de la minister îndeplinesc comanda politică. Am fost nevoit să plec deoarece este imposibil să lucrezi cu niște oameni care nu respectă legea. Acolo sunt clanuri, pandemia care o avem se datorează că în medicină avem clanuri, oameni incompetenți. Ei au trasformat instituția publică în propriul SRL”, ne spune și un fost angajat al instituției.

Totodată, ne-a fost expediată și o scrisoare semnată de juristul instituției, Ion Șiman, care se arată revoltat de acțiunile lui Mărăndici odată cu preluarea de către acesta a atribuțiilor de director al Dispensarului Republican de Narcologie.

docdoc

Solicitat de Jurnal.md să comenteze acuzațiile care i se aduc, mai ales cu privire la modul în care a preluat conducerea instituției, Mărăndici a precizat că la moment este director interimar deoarece pe durata stării de urgență nu se organizează concursuri pentru funcția de director.

Eu sunt șeful secției cu atribuții de director până la numirea unui director prin concurs. Pe perioada stării excepționale concursuri nu sunt, sunt amânate să spunem așa. Orele de muncă ale mele sunt în instituția dată și eu activez în instituția dată. După necesitate evident eu merg și la acea secție și coordonez lucrurile și documentația o semnez ca șef de secție acolo. Eu îndeplinesc funcțiile ca șef de secție cu atribuțiile directorului. Primesc salariu ca șef de secție, dar îndeplinesc și obligațiile de director”, a menționat Mărăndici.

docdoc

Mama lui Mărăndici decide cum și cui să acorde indicatori de performanță

Sursele mai susțin că până la venirea lui Alexandru Mărăndici în funcția de șef interimar al instituției, mama sa, Liuba Mărăndici, deținea funcția de contabil-șef, post pe care îl conduce și în prezent. Aceștia susțin că Liuba Mărăndici ia decizii de una singură în privința performanțelor angajaților medicali și că ar face-o contrar legii.

Până a deveni dumnealui director, mama sa a fost economistă șefă, cum el a devenit șef, mama sa a scris cerere ca să numai ocupe această funcție însă a doua zi anulează ordinul precedent și o lasă pe mama sa economistă șefă. Respectiv există un conflict de interese și trebuie sesizată Autoritatea Națională de Integritate, care nici până în ziua de azi nu s-a autosesizat. Tatăl șefului este medic narcolog - psihiatru superior. Au creat două funcții de medici superiori pentru a înlocui vicedirectorii, cu toate că există în spital aceste funcții. La sfârșitul fiecărei luni noi primim indicator de performanță, respectiv prin ordinul dispensarului este creată comisia prin care evaluează activitatea și stabilește la fiecare angajat câți indicatori să-i acorde. După ce comisia acordă performanța, mama lui, Liuba Mărăndici, merge la resurse umane și spune la care persoane să taie din performanțe pe motiv că nu sunt din gașca lor”, ne spune un fost angajat al instituției, sub protecția anonimatului.

docdoc

Alexandru Mărăndici a recunoscut pentru site-ul nostru că într-adevăr există un conflict de interese, menționând: „Conflictul dat de interese este înregistrat la ministerul Sănătății, este un ordin al ministerului referitor la rudele mele și deciziile ce ține de partea juridică, financiară.”

Ce urmează să se întâmple cu clădirea care face parte din patrimoniul Ministerului Sănătății și în care activa o secție a instituției

De când s-a schimbat conducerea instituției, activitatea secției nr. 4, care se află în sectorul Poșta Veche, a fost sistată, iar mai mulți angajați care ar fi incomozi familiei Mărăndici ar fi fost impuși să plece în concediu din cont propriu ori în concediu anual de odihnă, ne spune una dintre surse.

Noi am sesizat mai multe organe, Autoritatea Națională de Integritate, Procuratura, și suntem dispuși să mergem și în instanța de judecată. De ce s-a închis secția nr. 4 și ce urmează să se întâmple cu clădirea? Aceasta este patrimoniul Ministerului Sănătății. Ce vor să facă acolo?”, se întreabă un fost angajat.

Alexandru Mărăndici a declarat pentru Jurnal.md că secția nr. 4 este închisă, deoarece la moment nu există un flux de pacienți, dar și pentru că au loc lucrări de reparație. Cât despre plângerile angajaților, acesta spune: „După ce trecem de pandemie, secția o să activeze în continuare, este o secție strategică. Angajații nu au fost șantajați, li s-au propus variantele care există conform codului muncii, concediu anual, din cont propriu sau să se transfere în alte secții în posturi vacante.”

Am solicitat și opinia Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale referitor la acest caz, dar nu am primit niciun răspuns până la publicarea articolului.

Noutăţile partenerilor

comentarii: