Președintele Organizației, Marcel Petrușan, a declarat că îl vor susține pe Grigore Cobzac, cafre candidează independent în circumscripția de la Hâncești.

„În urma noutăților apărute în presă, referitor la candidații de pe circumscripția 38, în calitate de Președinte al Organizației orășenești PAS, trebuie să mă expun și eu. Noi, cei din Hâncești, permanent am mizat pe un principiu democratic în luarea deciziilor. Prin urmare, având candidatul desemnat de centru, doamna Stamate, și un candidat membru PAS, înaintat de noi, domnul Cobzac, am hotărât dilema prin vot. Unanim, colegii au ales candidatura domnului Cobzac, pe care și îl vom susține”, a declarat președintele Organizației orășănești PAS Hâncești.

„Cred ca ar fi rezonabil ca doamna Stamate să cedeze, șansele celor doi sunt de necomparat”, a mai spus Marcel Petrușan.

La rândul său, conducerea PAS a comentat succint situația din circumscripția uninominală numărul 38 Hâncești și decizia lui Grigore Cobzac de a se înregistra în calitate de candidat independent.

„În discuțiile cu conducerea partidului acesta a declarat că nu intenționează să candideze la aceste alegeri. Regretăm situația creată. PAS o va susține în continuare pe doamna Olesea Stamate, desemnată în calitate de candidat de către Consiliul Politic Național PAS”, se spune în declarația PAS.

Precizăm că ieri, 24 ianuarie, în ultima zi de depunere a cererilor pentru înregistrarea grupurilor de inițiativă și de solicitare a listelor de subscripție, Grigore Cobzac a depus cererea pentru a candida independent. Anterior, Cobzac a fost deputat PLDM, iar la alegerile din 24 februarie 2019 a candidat la funcția de deputat pe această circumscripție din partea Blocului ACUM, dar nu a reușit să obțină mandatul, fiind al doilea după democratul Alexandru Botnari.