image
Sursa foto: f1.com

Jean Todt: Să-l lăsăm pe Michael să-şi trăiască viaţa în linişte

Familia lui Michael Schumacher continuă să nu furnizeze informaţii legate de starea de sănătate a septuplului campion mondial de Formula 1. Mai mult, fostul său şef de la Ferrari, Jean Todt, face un apel clar pentru toată lumea: "să-l lăsăm să-şi trăiască viaţa în linişte".

"Michael este înconjurat de familia lui, de rudele lui. Mă simt binecuvântat că am acces constant atunci când vine vorba de starea lui de sănătate, dar aceasta reprezintă un lucru privat. Totuşi, e momentul să îl lăsăm pe Michael să îşi trăiască viaţa în linişte. Repet, e timpul să îl lăsăm să-şi trăiască viaţa în linişte", a spus Todt, citat de RMC Sport.

Chiar dacă nu există multe date legate de starea lui de sănătate, interesul rămâne unul ridicat din partea fanilor. Un doctor renumit a vorbit deschis despre ce se întâmplă în această perioadă cu Michael Schumacher (49 de ani).

"Din punct de vedere medical, Michael Schumacher nu mai este demult în comă. Coma durează câteva zile sau câteva săptămâni. Recuperarea după comă trebuie să fie într-un timp relativ scurt. Creierul își poate reveni chiar și după un an sau mai mult, dar evoluția este foarte lentă, iar prețul este o imensă muncă pentru reabilitare.

În alte cazuri grave, iar cel al domnului Schumacher este unul grav, creierul este atât de afectat încât recuperarea intelectuală este puțin probabilă. Timpul este împotriva noastră", a precizat profesor doctor Steven Laureys, unul dintre cei mai bine cotati specialisti in descifrarea starii comatoase, într-un interviu pentru portalul sudinfo.be și preluat de ziare.com.

Michael a suferit un sever traumatism cranian după ce s-a accidentat grav în timp ce schia în staţiunea Meribel, pe 29 decembrie 2013. El a stat în comă circa 6 luni, iar apoi s-a aflat într-o stare "vegetativă" şi recuperarea lui a continuat cu paşi mici.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: