Fosilele, care au fost aduse la lumină în urmă cu peste un deceniu, s-au aflat la Muzeul de Istorie Naturală din Dalian, în provincia nord-estică Liaoning.

Oamenii de ştiinţă de la Muzeul de Istorie Naturală din San Diego şi Universitatea de Stat din Montana din Statele Unite, de la muzeul din Dalian şi de la alte instituţii de cercetare au raportat această specie nouă de dinozaur în jurnalul The Anatomical Record.

Specia a fost numită Wulong bohaiensis, sau „dragonul dansator'' în chineză, datorită poziţiei în care au fost descoperite fosilele.

Wulong a trăit la începutul perioadei cretacice, era puţin mai mare decât o cioară, însă lungimea corpului său era dublată de cea a unei cozi lungi şi osoase, au explicat cercetătorii.

Dinozaurul avea capul îngust, dinţi ascuţiţi, era acoperit cu pene, avea structuri similare aripilor atât la membrele superioare cât şi la cele inferioare şi prezenta două pene lungi la capătul cozii, scrie Agerpres.ro.

Cercetătorii au declarat că Wulong este una dintre cele mai vechi rude cunoscute ale velociraptorului, care a trăit în urmă cu 75 de milioane de ani. Cea mai apropiată rudă cunoscută a acestuia ar fi microraptorul, cu patru aripi.

Jehol Biota, locul în care au fost descoperite fosilele, cuprinde partea de nord a provinciei Hebei, partea de vest a provinciei Liaoning şi sud-estul regiunii autonome Mongolia Interioară şi este cunoscută pentru diversitatea fosilelor vegetale şi animale.

Wulong oferă o imagine despre cum arăta Pământul în urmă cu 120 de milioane de ani, furnizând informaţii despre modul în care s-au dezvoltat dinozaurii şi cum se diferenţiază de păsări, notează Xinhua.