image
Sursa foto: descopera.ro

Studiu: Adulţii sănătoşi ar trebui să evite consumul zilnic de aspirină; Riscul este major

Utilizarea aspirinei frecvent pentru prevenirea infarctului poate creşte riscul sângerării majore cu peste 40%, arată un studiu.

Studiul în care au fost implicate peste 1.000 de persoane a mai arătat că utilizarea aspirinei este asociată cu un risc cu 11% mai mare de dezvoltare a bolilor cardiovasculare, relatează descoperă.ro.

Conform Independent, unii participanţi au utilizat aspirină în timp, alţii au folosit un medicament cu efect placebo, iar un al treilea grup nu a primit niciun fel de tratament.

Cercetătorii afirmă că aproximativ 250 de pacienţi aveau nevoie de un tratament cu aspirină pe o perioadă de cinci ani pentru prevenirea unui singur infarct, atac vascular cerebral sau prevenirea morţii din cauze asociate bolilor cardiovasculare.

Pe de altă parte, utilizarea intensivă a aspirinei a dus în cazul uneia dintre 200 de persoane la sângerări majore, o creştere de 43% faţă de cei cărora nu le-a fost administrată aspirina.

Administrarea intensă a medicamentului este cunoscută pentru subţierea sângelui şi creşterea riscului de sângerare intestinală. „Studiul arată că nu există suficiente dovezi pentru recomandarea utilizării aspirinei pentru prevenirea infarctului şi a morţii din cauze cardiovasculare”, a declarat dr. Sean Zheng, principalul cercetător al studiului, din cadrul King's College London.

El a mai adăugat că riscul sângerării severe ar trebui explicat pacienţilor înainte ca aceştia să-şi administreze medicamentul.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: