image
Sursa foto: gov.md

Chișinăul și Tiraspolul au decis relansarea activității grupurilor de lucru responsabile de educație și drepturile omului

Biroul politici de reintegrare a organizat prima ședință de lucru a reprezentanților politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană. La ea au participat vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian și reprezentantul Tiraspolului, Vitalii Ignatiev. Întrunirea a avut loc în format de videoconferință la care au asistat reprezentanții mediatorilor şi ai observatorilor din cadrul formatului de negocieri „5+2”.

Participanții la întrevedere au discutat aspecte ce țin de relansarea activității grupurilor de lucru din domeniul educației, drepturilor omului, ocrotirii sănătății, pentru agricultură şi ocrotirea mediului, telecomunicații, dezvoltarea transportului auto etc. pentru a fi identificate soluții concrete la problemele existente.

De asemenea, negociatorii-șefi au efectuat un schimb de opinii pe marginea convocării următoarei runde a formatului de negocieri „5+2”. Vicepremierul Oleg Serebrian a reiterat disponibilitatea participării părții moldovenești la această reuniune, cu abordarea celor mai actuale probleme, inclusiv trecerea în revistă a nivelului de implementare a angajamentelor convenite în pachetul „Berlin+”, se arată într-o notă informativă a Biroului politici de reintegrare.

În contextul planificării proceselor a fost menționată necesitatea desfășurării unor consultări tematice cu Reprezentantul Special al Președinției în exercițiu a OSCE, care va efectua în timpul apropiat o vizită de lucru în Republica Moldova.

Noutăţile partenerilor

comentarii: