image
Sursa foto: Jurnal.md

Reacția ANRE la acuzațiile privind majorarea ilegală a tarifelor pentru energia electrică

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică respinge acuzațiile că ar fi majorat ilegal tarifele pentru energia electrică și declară că decizia a fost luată „în strictă conformitate cu prevederile legislației în vigoare”.

Într-un comunicat de presă emis astăzi, ANRE spune că toate persoanele interesate, inclusiv experții în domeniu și societatea civilă, au avut posibilitatea să se expună asupra calculelor prețurilor și tarifelor propuse.

„Cu această ocazie, ANRE anunță consumatorii finali de energie electrică, dar și actorii politici, că instituția nu face partizanat politic și, de asemenea, nu îndeplinește indicațiile vreunui partid politic”, se arată în comunicat.

Mai mult, ANRE pomenește și de alegerile generale locale din 20 octombrie 2019 și „solicită insistent actorilor politici să nu implice instituția în campania electorală și să evite prezentarea tendențioasă sau distorsionată a subiectelor legate de prețuri și tarife la energia electrică”.

Reacția ANRE vine după ce Platforma Demnitate și Adevăr a solicitat Procuraturii Generale investigarea penală a circumstanțelor în care au fost adoptate deciziile contestate de majorare a tarifelor.

Și asta pentru că, din actele făcute publice se desprinde ideea că o atare solicitare de majorare ar fi fost invocată ca fiind necesară încă de la începutul anului

Potrivit liderului Platformei DA, Andrei Năstase, „ANRE intenționat a tărăgănat adoptarea unei soluții pe marginea faptului dat, cauza fiind alegerile parlamentare din 24 februarie 2019. Acest lucru demonstrează că instituția a acționat în context politic, favorizând Partidul Democrat.

Amintim că, pe 16 august, Consiliul de administrare al ANRE a aprobat noile prețuri la energia electrică furnizată pe teritoriul Republicii Moldova. Astfel, consumatorii finali din centrul și sudul țării vor achita tarife mărite de 189 bani/kWh, iar consumatorii finali din nordul țării vor achita 223 bani/kWh.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: