image
Sursa foto: Getty Images

Barcelona s-a răzgândit! Vrea un alt jucător de la Atletico Madrid, în schimbul lui Griezmann

Barcelona negociază cu Atletico Madrid pentru un schimb. Antoine Griezmann ar urma să se întoarcă la gruparea din capitala Spaniei.

Presa internațională a scris inițial despre interesul catalanilor pentru Saul Niguez, care ar urma să vină pe Camp Nou în locul lui Griezmann, dar între timp șefii Barcelonei s-au răzgândit. Noua ”țintă” este Joao Felix (21 de ani), portughezul pentru care Atletico plătea 127 de milioane de euro în 2019 pentru a-l aduce de la Benfica, scrie Sport.es.

Schimbul dintre Griezmann și Saul nu ar fi rentabil în opinia catalanilor, deoarece consideră că există o diferență de valoare între cei doi, astfel că Atletico ar urma să mai includă în tranzacție și o sumă de bani (între 15 și 20 de milioane de euro), lucru de care noua campioană a Spaniei nu vrea să audă.

Felix este mai apropiat de valoarea lui Griezmann, consideră catalanii, potrivit sursei citate. Problema ar fi reprezentată de pretențiile financiare ale lusitanului, mult mai ridicate față de cele ale lui Saul, iar în acest caz, planul conducerii Barcelonei de a face economii din reducerea salariilor ar putea fi pus în pericol.

Saul Niguez nu pare deloc fericit de ceea ce i se întâmplă. La o întâlnire cu fanii pentru o sesiune de autografe, unul dintre ei l-a implorat: ”Rămâi aici, e casa ta!”

Iar răspunsul lui Saul a fost unul surprinzător, fiind captat de camerele tv: ”Nu am ce face, omule, ăștia mă dau afară, nu am de ales!”

Mai mult, Saul Niguez, un produs 100% al academiei lui Atletico, nu s-a antrenat cu echipa lui Diego Simeone în ultimele zile, ci separat.

Citeşte mai mult despre

comentarii: