image
Sursa foto: jurnal.md

Pentru astăzi sunt anunțate sistări de apă la Grătiești și Durlești; Care sunt adresele vizate

SA „Apă-Canal Chișinău” planifică pentru ziua de astăzi lucrări de conectare a unui apeduct nou construit în comuna Grătiești. Ca urmare, între orele 09.00 și 20.00, apa va fi sistată pe străzile Romană; Creangă; Internațională; Sfânta Treime și Fântânelor.

Tot în legătură cu efectuarea lucrărilor planificate, până pe 4 decembrie, la miezul nopții, vor fi afectaţi de lipsa apei brute consumatorii de aducţiune ce leagă orașul Vadul lui Vodă cu orașul Chişinău.

Astăzi, între orele 09.00 și 17.00, ar putea rămâne fără apă la robinet consumatorii din mai multe adrese din orașul Durlești. Este vorba despre străzile Al. cel Bun, Budăi, Căpriana, Cartușa, Codrilor, stradela Codrilor, precum și străzile Gribov, Junimii, Livezilor, Iaşului și stradela Iaşului.

Potrivit ACC, în legătură cu executarea lucrărilor planificate de către compania „Premier Energy Distribution”, este posibilă deconectarea energiei electrice, proces care va conduce la sistarea alimentării cu apă.

După finalizarea lucrărilor, livrarea serviciilor de alimentare cu apă va fi reluată la parametrii planificați. Pentru informații suplimentare consumatorii sunt îndemnați să sune la Dispeceratul central, la numărul de telefon: 022-25-66-66 sau 022-85-77-77.

Noutăţile partenerilor

comentarii: