image
Sursa foto: Getty Images

Dybala pleacă de la Juventus! Italienii au bătut palma pentru o sumă URIAŞĂ: Unde va ajunge starul argentinian

Paulo Dybala (25 de ani) este pe picior de plecare de la Juventus. Chiar dacă i-a refuzat pe cei de la Manchester United, starul argentinian este la un pas să ajungă tot în Premier League.

Jurnalistul italian Gianluca Di Marzio susţine că Juventus s-a înţeles cu Tottenham Hotspur pentru transferul lui Paulo Dybala.

Oficialii clubului bianconero îl apreciază pe Dybala la 70 de milioane de euro, iar Daniel Levy, finanţatorul celor de la Spurs, este de acord cu această sumă, susţine sursa citată. Acum mai trebuie să se înţeleagă jucătorul cu echipa în privinţa salariului, aspectul cel mai dificil al acestei tranzacţii. Argentinianul a refuzat oferta celor de la United şi nu pare să fie deschis la o sumă mai mică decât cea pe care o primeşte în prezent la campioana Italiei.

Dybala, care a ajuns în 2015 la Juventus de la Palermo pentru 40 de milioane de euro, nu a avut statutul de titular incontestabil sezonul trecut, ca urmare a venirii lui Cristiano Ronaldo la Torino. El şi-a trecut doar de 10 ori numele pe lista marcatorilor şi a oferit cinci pase de gol colegilor săi.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: