Ideea celebrării, în fiecare an, a unei Zile mondiale dedicate femeilor din mediul rural s-a conturat cu prilejul unei Conferințe a ONU pentru femei, care a avut loc la Beijing, în septembrie 1995. Propunerile pentru organizarea unei astfel de zile au venit din partea mai multor organizații: Federația Internațională a Producătorilor Agricoli (IFAP), Asociația mondială a femeilor din zona rurală (ACWW), Rețeaua Asociaților femeilor africane din zona rurală (NARWA) și Fundația Summitul Mondial al Femeilor (WWSF), scrie agerpres.ro.

Acest eveniment a fost considerat pragmatic de a obține recunoașterea și susținerea pentru rolurile multiple asumate de femeile din mediul rural, care se ocupă de obicei cu agricultura sau dețin mici afaceri.

Femeile din mediul rural reprezintă mai mult de un sfert din populația lumii. Ele contribuie la bunăstarea familiilor lor și la dezvoltarea economiei rurale. Din cauza rolului lor cheie privind producția de alimente și a siguranței acestora s-a decis ca Ziua Internațională a Femeilor din Mediul Rural să fie aniversată la 15 octombrie, cu o zi înainte de Ziua Mondială a Alimentației.

Ele suferă în mod disproporţionat de sărăcie şi se confruntă cu forme multiple de discriminare, violenţă şi nesiguranţă. Cincisprezece ani de eforturi în Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODM) au produs doar îmbunătăţiri marginale în situaţia femeilor din mediul rural.

Având în vedere că cea mai mare parte din populaţia săracă trăieşte în zonele rurale, asigurarea accesului femeilor din mediul rural la resursele producţiei agricole contribuie la reducerea foametei şi a sărăciei în lume şi atribuie femeilor din mediul rural un rol important pentru succesul noii Agende de Dezvoltare Durabilă până în 2030.