image
Sursa foto: Jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

DOC: MJ a admis că Manole își poate revendica prejudiciul, dar a avut obiecții la suma solicitată; Reacția avocatei

Angela Popil, avocata președintei Curții Constituționale, Domnica Manole, precizează că au solicitat în instanța de judecată achitarea prejudiciului de 800 de mii de lei, reieșind că de la data punerii sub învinuire și până la pronunțarea sentinței de achitare (3 ani), Domnica Manole a fost în situația de a-și demonstra nevinovăția, fiind acuzată public de comiterea unei infracțiuni care viza în principal pronunțarea unei hotărâri judecătorești bazată pe propria sa convingere și că a avut loc „o ingerință serioasă în viața privată a magistratei și a familiei sale, inclusiv reieșind și din tăcerea și lipsa de reacție a Procuraturii Generale și Consiliului Superior al Magistraturii după pronunțarea sentinței de achitare a judecătoarei.

Reacția avocatei Angela Popil, mai relevă că acțiunea de încasare a prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor de judecare a fost formulată și depusă în instanța de judecată la data de 11 august 2022. Dosarul a fost examinat în circa 6 luni.

„ Cu referire la cauza privind compensarea prejudiciului moral, trebuie să comunicăm că aceasta s-a judecat în ședință publică la care au participat reprezentanții Procuraturii Generale și Ministerului Justiției, iar dacă Ministerul Justiției a formulat la caz o referință prin care a fost recunoscut că acțiunea Doamnei Domnica Manole în partea care se referă la dreptul său de a revendica prejudiciul moral este întemeiată, obiectând doar asupra cuantumului solicitat (fără a explica raționamentele obiecției), Procuratura Generală nu a comunicat nici o referință la caz și a susținut fără alte comentarii poziția Ministerului Justiției. Nici reprezentantul Procuraturii Generale și nici reprezentantul Ministerului Justiției nu au fost în capacitate să comunice instanței de judecată care este, după părerea instituțiilor pe care le reprezintă, cuantumul compensației care poate fi accepta , lăsând acest aspect la intima convingere a instanței”, mai spune Angela Popil.

Precizăm că în instanța de judecată, Domnica Manole a solicitat achitarea unui prejudiciu de un milion de lei.

Ministerul Justiției urmează să îi achite 800 de mii de lei în urma unei decizii pronunțată de judecătorul Petru Harmaniuc de la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, la 8 februarie, curent. Reprezentanții Ministerului Justiției au anunțat că vor contesta decizia.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: