image
Sursa foto: jurnal.md

O călătorie cu autobuzul trebuie să coste 10,5 lei, iar cu troleibuzul între 4 și 5 lei; Când ar putea fi majorate tarifele

Municipalitatea subvenţionează Î.M. Parcul Urban de Autobuze şi Regia Transport Electric Chişinău cu aproximativ 500 de milioane de lei anual. Calculele făcute denotă că prețul unei călătorii cu autobuzul în Chişinău ar constitui 10,51 de lei, iar preţul unei călătorii cu troleibuzul ajunge la 4-5 lei. Respectiv, Primăria astăzi subvenţionează diferenţa de preţ, susține primarul general Ion Ceban.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, edilul anunță în ce condiții și când vor fi majorate tarifele în transportul public din capitală.

Nu vor fi făcute majorări de preţuri la călătoriile în oricare mijloc de transport din capitală până nu vor fi aduse la Chişinău numărul necesar de autobuze şi troleibuze noi (până la 200 de unităţi). Doar în acel caz vom putea discuta public despre o majorare de preţ la călătorie. Decizia finală va fi luată de CMC”, a declarat primarul capitalei.

Totodată, Ceban spune că a solicitat ca în această săptămână grupul de lucru să se întrunească în ședință pentru a analiza posibilitatea de relansare a unei noi licitaţii de procurare a 100 de autobuze.

„Totodată, am solicitat ca comisia pe transport să examineze şi subiectul cu privire la majorarea capitalului statutar al PUA, circa 120 mil lei, pentru asamblarea autobuzelor la Chişinău. Nu putem să ne permitem luxul să avem doar o singură opţiune. Vedem din experienţa anului 2020 că deşi am avut banii planificaţi, nu am putut procura nici un autobuz”, a punctat Ceban.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: