image
Sursa foto: castelmimi.md

Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul 2022 propria strategie de dezvoltare a turismului și plan de acțiuni de 10 ani

O cercetare privind potențialul turistic al localităților Bulboaca și Speia, sistematizarea tuturor potențialelor atracții naturale, culturale și arheologice, precum și elaborarea unor rute turistice prin aceste localități, vor face parte din Strategia de dezvoltare a turismului în aceste localități. Aceasta urmează să fie elaborată în cadrul parteneriatului Fundației “Constantin Mimi” cu Asociația de Dezvoltare a Turismului în Moldova, susținut de Vinăria “Castel Mimi”.

Cristina Frolov, Președintele Fundației „Constantin Mimi”: „Această strategie este un element al angajamentului Fundației de zece ani de a poziționa și dezvolta regiunile în care activează ca și zone cu multiple atracții turistice, dar și o infrastructură turistică dezvoltată, care să le ofere turiștilor locali și străini un sejur atractiv pentru minim 3-4 zile. În cooperare cu autoritățile locale și centrale vom implementa această strategie chiar de la începutul anului viitor, pentru a obține rezultate din primul an”.

castelmimi.mdcastelmimi.md

Viorel Miron, Director Executiv al Asociației de Dezvoltare a Turismului în Moldova: Acest proiect este cu adevărat unic pentru Republica Moldova, pentru că pentru prima dată elaborarea unei strategii de dezvoltare turistică a unor localități este promovată și implementată de o Fundație privată și un agent economic. În plus, în premieră, este elaborată o strategie ce ține de regiunea care a fost dezvoltată de o personalitate notorie – Guvernatorul Constantin Mimi.

castelmimi.mdcastelmimi.md

În cadrul acestui parteneriat, experții Asociației de Dezvoltare a Turismului în Moldova și ai Fundației “Constantin Mimi” vor inventaria toate potențialele atracții turistice din aceste localități, vor elabora câte un top 10 atracții turistice din fiecare localitate, vor elabora versiunile electronice a hărților turistice a satelor și vor propune trei trasee turistice locale tematice comune ambelor sate, precum și lista necesarului de indicatoare turistice pentru aceste localități. Spre final de an va fi definitivată Strategia de dezvoltare a turismului a destinației Bulboaca-Speia și planul de acțiuni de implementare a acesteia pentru un an și cinci ani.

Strategiile elaborate până în prezent de Asociația de Dezvoltare a Turismului în Moldova au servit drept bază pentru atragerea în dezvoltarea turismului în Republica Moldova, fonduri naționale și internaționale în valoare de peste cinci milioane de euro.

Fundația „Constantin Mimi” a fost lansată în anul 2019, în scopul susținerii proiectelor din cultură și educație, dezvoltare regională, precum și a proiectelor ecologice. Printre inițiativele susținute cu succes de Fundație în ultimii ani se numără burse pentru studenți, festivaluri și activități de împădurire în localitatea Bulboaca. Din martie 2022, Fundația și-a concentrat eforturile în susținerea refugiaților și instituțiilor care le oferă suport. În doar trei luni, de suport au beneficiat 3000 de familii de refugiați.

Persoană de contact: Secretar Fundație, Natalia Florea, +373 (68) 221107

Noutăţile partenerilor

comentarii: