image
Sursa foto: Profimedia

UE amenință cu represalii dacă Regatul Unit nu renunță, în câteva zile, la proiectul de lege care modifică acordul Brexit

Uniunea Europeană amenință Regatul Unit cu represalii juridice dacă nu renunță la proiectul de lege care va modifica acordul pentru Brexit „până la sfârșitul lunii”, relatează BBC, citat de digi24.ro.

Într-un comunicat emis după discuțiile de urgență care au avut loc între cele două părți, Uniunea Europeană a susținut că „proiectul de lege a afectat puternic relația de încredere dintre Regat și Uniunea Europeană”. Britanicii, pe de altă parte, spun că Parlamentul de la Londra este suveran și că poate adopta legi care încalcă obligațiile din tratate în care guvernul a angajat țara.

Între timp, discuții privind un acord comercial continuă între cele două părți, în capitala britanică. Motivul îngrijorărilor europenilor este „Proiectul de lege pentru Piața Internă”, publicat miercuri și susținut de premierul Boris Johnson.

Legea modifică părți ale tratatului pentru Brexit semnat la începutul anului între Regat și UE – protocolul pentru Irlanda de Nord este modificat, iar miniștrii din guvernul de la Londra vor avea puterea să modifice sau să anuleze reguli în ce privește mișcarea mărfurilor.

Publicarea proiectului de lege a dus la o întâlnire de urgență cerută de vicepreședintele Comisie Europene, Maros Sefcovic cu responsabilul britanic pentru Brexit, Michael Gove.

După discuțiile între cei doi, UE a anunțat pe un ton ferm că acordul de retragere al Marii Britanii reprezintă un set de obligații legale din care niciuna dintre părți „nu se pot retrage, nu îl pot schimba, clarifica, amenda, interpreta sau anula unilateral“. Europenii au respins argumentul britanicilor conform cărora legea este menită să protejeze peacea din Irlanda de Nord, argumentând la rândul lor că legea face exact contrariul.

Sefcovic a spus, de asemenea, că dacă această lege va fi adoptată, dreptul internațional și acordul de retragere va fi încălcat flagrant. El a îndemnat Regatul Unit să renunțe la el „până la sfârșitul lunii” și a amintit britanicilor că „există mecanisme și căi legale de a penaliza încălcările obligațiilor care revin fiecărei părți, iar Uniunea Europeană nu se va teme să le folosească”.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: