image
Sursa foto: IP Telenești

Grav accident la Negureni: Șase pasageri au ajuns la spital, după ce microbuzul în care se aflau a derapat de pe traseu

Un microbuz cu 16 pasageri la bord a fost implicat într-un grav accident la intrarea în satul Negureni, raionul Telenești, după ce șoferul a pierdut controlul volanului.

Totul a avut loc în această dimineață în timp ce microbuzul se deplasa pe traseul Chișinău-Soroca, poliția fiind alertată la ora 06:15.

Potrivit ofițerului de presă al IP Telenești, Elena Băetrău, microbuzul de marca Ford cu 16 pasageri era condus de un bărbat în vârstă de 66 de ani. Șoferul a pierdut controlul volanului și a derapat de pe traseu.

În urma impactului, șase pasageri au avut de suferit, dintre care cinci au fost internați la spital.

Șoferul, fiind supus testului cu aparatul de tip Drager rezultatul a arătat că acesta nu a consumat băuturi alcoolice.

Noutăţile partenerilor

comentarii: