image
Sursa foto: Jurnal.md

O mamă și fiul său de cinci ani, loviți violent de o mașină la Tiraspol în timp ce traversau strada

Grav accident la Tiraspol. O femeie în vârstă de 35 de ani și fiul acesteia de doar cinci ani s-au ales cu răni și traumatisme după ce au fost loviți de o mașină în timp ce traversau neregulamentar strada.

Accidentul a avut loc sâmbătă pe o stradă din orașul Tiraspol.

Potrivit așa-numitului minister de Interne din stânga Nistrului. femeia și micuțul au fost tamponați de o mașină de marca Toyota în timp ce traversau strada în afara trecerii de pietoni.

În urma impactului, femeia s-a ales cu mai multe fracturi în regiunea șoldului stâng, iar copilul a suferit o comoție, fiind internat în spital.

Șoferul automobilului a urcat pietonii într-o mașină de ocazie pentru a-i transporta la spital, iar el a rămas la fața locului pentru a aștepta echipajul de poliție.

Acesta a explicat polițiștilor că nu a observat pietonii din cauza unui alt automobil care se staționase pe cealaltă bandă de circulație.

Poliția investighează cazul.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: