Interpretul Ricu Vodă este unul din artiștii care a încercat să atragă atenția opiniei publice asupra acestei probleme. „Tot timpul trec pe lângă mormântul lui Mihai Volontir când mă duc la părinți. Nu vreau să judec pe nimeni, dar au trecut abia cinci ani și mormântul lui aproape că s-a făcut una cu pământul. Poate e și greșeala mea, trebuia să mă apropii de lucrătorii cimitirului să-i rog să sape, să-l înalțe. Mi-a fost greu să văd asta pentru că l-am cunoscut pe Mihai Volontir de la prima lui filmare în filmul „Se caută un paznic” de Vlad Ioviță. Pentru mine Volontir e ca Jean Marais pentru francezi”, a spus interpretul.

Acesta a adăugat că de foarte multe ori artiștii participă la concerte de caritate atunci când un om are nevoie stringentă pentru un tratament. Au fost și cazuri când el personal a participat la concerte care aveau drept scop ridicarea unui monument. „Poate trebuie să aprindem și în acest caz o scânteie. Mulți mi-au reproșat că poate Mihai Volontir a vrut o cruce, nu un monument. E adevărat, dar noi toți știm, crucile meșterite azi se păstrează un an, doi, trei. Nu sunt cruci trainice ca cele de stejar. Mai vreau să spun că la anul ne așteaptă o surpriză frumoasă, deschiderea muzeului lui Mihai Dolgan. E un muzeu extraordinar. Trebuie să ne mobilizăm cu toții, să le cerem și celor de la Ministerul Culturii, să avem și un muzeu al lui Mihai Volontir, pentru că noi avem cu ce ne mândri”, a mai spus Ricu Vodă.

La rândul său, moderatorul emisiunii Val Butnaru, a menționat că deși suntem un teritoriu mic, aici se produce un act cultural destul de consistent. „Regretul meu personal și poate că nu e numai al meu, e că foarte ușor dăm uitării niște lucrări care, totuși, ar trebui să constituie cel puțin un obiect de atenție, dacă nu de cercetare, nu doar în domeniul muzicii, ci și al literaturii. În cazul dat este vorba nu doar de mormântul lui Mihai Volontir, este vorba cred că de un fenomen care ne vizează pe toți și care se numește memoria noastră istorică. Memoria noastră colectivă, din păcate, ne lasă, suntem slabi, suntem repetenți la acest capitol”, a conchis Val Butnaru.

Amintim că Efrosinia Dobândă-Volontir, soția regretatului Mihai Volontir, a declarat luni, într-un interviu pentru JurnalTV că dacă atunci când mai respira actorul și când mai era conștient, unii demnitari au venit și și-au cerut iertare de la el și au mai promis câte ceva, ulterior nu s-a făcut nimic. Au promis că o instituție îi va purta numele, apoi că o stradă din capitală va fi numită Mihai Volontir, dar acest lucru nu s-a întâmplat. „Mă doare sufletul că nu e numai el, mai sunt și alții care într-adevăr sunt oameni de creație, dar sunt dați atât de rapid uitării", a regretat soția renumitului actor.

Amintim că Mihai Volontir a debutat ca actor de film la studioul cinematografic “Moldova-Film” în anul 1967 în filmul lui Gheorghe Vodă și Vlad Ioviță “Se caută un paznic”, jucând rolul lui Ivan Turbincă. A obținut Premiul Național al RSSM în 1971. În 1973 a interpretat un alt rol care l-a făcut cunoscut - cel al lui Dimitrie Cantemir, în filmul cu același nume. Fiind remarcat pentru interpretarea sa, a fost invitat să joace în filme montate în studiouri din Rusia. Rolul țiganului Budulai ( care-și caută libertatea și fericirea) din serialul TV “Țiganii” i-a adus celebritatea, transformându-l într-o figură marcantă a filmului moldovenesc din anii ’70 - ’80. Succesul acestui serial a dus la realizarea unei continuări în anul 1984, intitulată „Întoarcerea lui Budulai”. I s-au decernat Premiul de Stat al Uniunii Sovietice, Premiul Frații Vasiliev și titlul de Artist al poporului. În 1996, a fost distins cu Medalia „Meritul Civic”. La începutul anilor 2000, autoritățile locale i-au conferit lui Mihai Volontir titlul de cetățean de onoare al municipiului Bălți. De asemenea, el a fost decorat cu Ordinul Republicii, cea mai înaltă distincție de stat a Republicii Moldova. Tot în 2000, Mihai Volontir a fost desemnat de Academia de Științe a Moldovei cel mai bun actor al secolului XX din cinematografia moldovenească. În aprilie 2009, cu ocazia împlinirii a 75 de ani, lui Mihai Volontir i s-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa al AȘM, pentru succesele obținute în vederea dezvoltării artei teatrale și cinematografice. Mihai Volontir s-a stins din viață pe 15 septembrie 2015, la vârsta de 81 de ani.