image
Sursa foto: Getty Images

Noi detalii despre vaccin, de la patronul de club care l-a refuzat pe Trump

Dietmar Hopp (79 de ani), patronul clubului german Hoffenheim, a făcut noi precizări despre vaccinul pentru coronavirus, la care lucrează CureVac, compania unde omul de afaceri este acționar majoritar.

Neamțul, care dus-o pe Hoffenheim din ligile regionale în Bundesliga, a declarat în primă fază că vaccinul împtriva COVID-19 ar putea fi gata în toamna lui 2020, dacă totul decurge perfect, dar că nu poate să garanteze asta.

Anunțul inițial al lui Hopp l-a determinat pe Donald Trump, președintele SUA, să-i facă o ofertă de 1 miliard de dolari.

”Deocamdată suntem în zona speculațiilor. Dar e clar pentru toată lumea: ianuarie 2021 e în continuare un termen tolerabil, putem să supraviețuim coronavirusului. Însă decembrie 2021 nu este.

Cercetarea este o zonă nesigură, complicată și scumpă. Există proceduri lungi de aprobare a medicamentelor”, a spus Dietmar Hopp, pentru publicația germană Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung.

”Primele teste vor fi făcute pe animale, apoi pe oameni. Data de lansare depinde și de Institutul German al Vaccinurilor, Paul Ehrlich”, declara omul de afaceri în urmă cu o săptămână.

Compania lui Dietmar Hopp nu este singura care încearcă să găsească rapid un vaccin pentru noul coronavirus. Mai mulți cercetători din SUA, Australia, China, Canada, Marea Britanie și Israel lucrează la dezvoltarea unui antidot.

În același interviu, Hopp a lăudat atitudinea fotbaliștilor în fața pericolului numit COVID-19.

”Fotbaliștii s-au comportat sensibil și au dat dovadă de responsabilitate socială. Au făcut donații de milioane de euro și sunt sigur că astfel de acțiuni vor continua”, a afirmat omul de afaceri. ”Aștept solidaritate”, a adăugat Hopp.

Până pe 23 martie, în Germania au fost descoperite 29.056 de cazuri de COVID-19. 4.183 de oameni au contractat virusul în ultimele 24 de ore. 118 persoane au decedat din cauza infecției cu noul coronavirus.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: