image
Sursa foto: Jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

Încă un grup de transfugi pleacă de la socialiști: „Nu mai există viziune și un program”

Consilierii locali din satul Naslavcea, raionul Ocnița, membri PSRM, anunță că părăsesc partidul, motivând că interesele conducerii partidului nu ar mai avea nimic în comun „cu interesele și problemele cetățenilor”. Astfel consilierii anunță că au decis in corpore să adere la Partidul „Șor”.

„Din păcate, în ultimele luni situația s-a înrăutățit. Actuala conducere a PSRM este absolut dezorientată. Nu mai există viziune și un program concret. Actuala conducere PSRM nu-și mai realizează promisiunile pe care le-am făcut noi, membrii echipei, cetățenilor”, se arată în declarația aleșilor locali. Aceștia anunță că aderă la Partidul „Șor” pentru că acesta ar fi „singurul partid al cărei echipă poate schimba în bine viața cetățenilor”.

Amintim că anterior șeful statului Igor Dodon a declarat că reprezentanții Partidului Șor și ai grupului „Pro Moldova”, condus de Andrian Candu, ar cumpăra consilierii locali din sate, determinându-i să plece din PD, iar prețurile ar fi pentru consilieri de 1000 – 2000 de lei, primarii – cu 10 mii de lei, consilierii raionali – cu 20-30 de mii de lei, iar pe deputați – cu „câteva sute de mii de lei”. Dodon i-a avertizat pe cei care fac trafic de influență că s-ar putea pomeni cu procurorii alături.

Anterior Partidul „Șor” anunța despre aderarea mai multor aleși locali din raionul Sângerei la acest partid. Solicitați de Jurnal.md aceștia au negat însă că ar fi primit bani, dar în același timp ne-au informat că Partidul „Șor” le fac promisiuni generoase, că le instalează terenuri de joacă pentru copii, iluminare stradală și altele.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: