image
Sursa foto: facebook/Dumitru Alaiba

Dumitru Alaiba: „Suntem în al patrulea an și nu s-a recuperat nimic din miliardul dispărut”

Recuperarea miliardului dispărut și procesul de lichidare acelor trei bănci falimentate sunt două procese diferite, chiar dacă procesul de lichidare este prezentat de autorități ca recuperarea banilor ce s-au făcut nevăzuți sau ca o alternativă a acestuia. Zero lei au fost recuperați din miliard, iar instituțiile oficiale oferă informații false. Sunt declarații făcut de coordonatorul de programe de la Centrul pentru Politici și Reforme, Dumitru Alaiba, care vorbește despre investigarea fraudei bancare în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

„Noi urmărim îndeaproape subiectul respectiv. De fapt, noi suntem, probabil, principalul motiv din care așa și nu s-a uitat promisiunea premierului Filip cu panoul acela electronic, pentru că chiar în primele zile de învestire a fost mega-promisiunea cu panoul electronic în centrul Chișinăului, pe care așa și nu l-am văzut, în schimb, tot așa ping-pong prin instituții ș.a.m.d. Cel puțin ce am obținut este un tabel pe site-ul Ministerului Finanțelor. Din păcate, acel tabel este manipulator”, a adăugat Dumitru Alaiba.

„Din 2016 noi ne jucăm cu teoria chibritului, în principiu. Ministerul Finanțelor, mai multe instituții încearcă să ne convingă că 2+2=5, încearcă să ne spună că veniturile din lichidarea acestor trei bănci sunt recuperarea activelor fraudate, așa cum scrie la ei pe site. Acesta este un fals direct și este trist că o instituție publică oferă informații oficiale, dar, în același timp, false”, a continuat Dumitru Alaiba.

În context, Dumitru Alaiba spune că strategie de recuperare este mai degrabă „strategie de convingere”, de convingere că totul este bine. „Nu este bine, nu s-a recuperat nimic. Totuși, noi deja suntem în al patrulea an, iar în această perioadă autoritățile au făcut orice, numai nu să arate sinceritate la acest subiect. De aceea noi suntem supersceptici față de intențiile adevărate ale acestor autorități, mai ales combinate cu faptul că, într-adevăr, nu s-a recuperat nimic. Or, cel puțin, ceva se putea recupera, noi deja suntem în al patrulea an. Da, chestiile acestea durează, dar durează trei-cinci ani”, a adăugat expertul.

„Eu nu cred că aceste autorități fac legătura directă dintre acțiunile lor și votul pe care calculează că au să-l primească, pentru că este vizibil cum intenția lor este de a menține puterea nu prin regulile democrației, ci prin falsificarea democrației, prin imitarea democrației. Aici avem și sistemul mixt introdus, avem și diferite alte bariere, de aceea eu nu cred că autoritățile se preocupă prea mult de consecințele acțiunilor lor în plan electoral”, punctează coordonatorul de programe de la Centrul pentru Politici și Reforme.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: