image
Sursa foto: jurnal.md

Încă unul dintre cei șapte profesori turci expulzați din RM a fost condamnat la ani grei de închisoare

Directorul Departamentului relații cu publicul al Liceului „Orizont”, Yasin Özdil, a fost condamnat, acum două zile, la 12 ani de închisoare.

Aceasta este a cincea condamnare în rândul celor șapte cetățeni turci expulzați din Republica Moldova în septembrie 2018.

Hasan Barış, directorul Filialei Durlești a Liceului „Orizont”, a spus pentru IPN că Yasin Özdil a fost condamnat la închisoare „în legătură cu faptul că ar fi membru al unei organizații teroriste, însă în acest sens nu a fost prezentate dovezi concrete”. Potrivit directorului, încă două persoane sunt în așteptarea sentinței.

Cei șapte cetățeni străini, profesori și administratori ai rețelei de licee „Orizont”, au fost declarați indezirabili și expulzați de pe teritoriul Republicii Moldova în septembrie 2018. Serviciul de Informații și Securitate motiva atunci că cei șapte sunt suspectați de legături cu o grupare islamistă, despre care ar exista indicii că desfășoară acțiuni ilegale în mai multe țări. Familiile profesorilor, dar și colegii de serviciu, au organizat numeroase acțiuni de protest, pledând nevinovat.

La 11 iunie 2019, CEDO a decis că Republica Moldova a încălcat drepturile celor șapte cetățeni turci, deportându-i în Turcia.

Iar astăzi, Procuratura municipiului Chişinău a iniţiat o cauză penală pe faptul excesului de putere sau depăşirii atribuţiilor de serviciu, comis de angajaţi ai Biroului Migraţie şi Azil al MAI şi ai Serviciului de Informaţii şi Securitate în cazul declarării drept persoane indezirabile şi îndepărtarea de pe teritoriul Republicii Moldova a şapte cetăţeni ai Turciei.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: